Mircea Rednic a revenit pe banca tehnică a lui Dinamo. Tehnicianul are o misiune grea la clubul din ”Ștefan cel Mare” care se află într-o situație delicată. De curând s-a aflat că salariul faraonic al lui Mircea Rednic la Dinamo vine din două părți.
După ce conducerea dinamovistă l-a demis pe Dario Bonetti, a urmat o perioadă de incertitudine pe banca tehnică a echipei. Conducătorii din ”Ștefan cel Mare” au avu negocieri cu mai mulți tehnicieni însă până la urmă cel ales a fost Mircea Rednic. Pentru tehnician este a cincea aventură pe banca echipei Dinamo.
Venirea lui Mircea Rednic pe banca tehnică a lui Dinamo a fost concertată de fostul acționar dinamovist, Nicolae Badea. Conform celor de la Fanatik, omul de afaceri este cel care susține plata a jumătate din salariul lui Rednic la Dinamo. Tehnicianul primește 6000 de euro de la clubul din ”Ștefan cel Mare” și încă 6000 de euro de la Nicolae Badea. Astfel, zvonurile care anunțau implicarea financiară directă a lui Nicolae Badea la Dinamo se confirmă încă o dată.
Primul meci al lui Dinamo cu Mircea Rednic pe banca tehnică a fost cel împotriva celor de la UTA Arad. În ciuda faptului că au condus cu 2-0, dinamoviștii au fost egalați. Astfel, echipa alb-roșie aratat obținerea primei victorii după o lungă perioadă de timp. La finalul partidei, Mircea Rednic a fost tranșant când a vorbit despre situația de la Dinamo.
Am avut atitudine foarte bună, am reuşit să înscriem, am avut încă două ocazii cu Torje şi cu Sorescu, dar au avut şi ei o bară. Însă băieţii au stat bine în teren, nu le-am dat spaţii, iar pe contre am avut posibilitatea să terminăm meciul. Nu mai vorbesc de repriza a doua, în care am ajuns şi doi contra doi, contra unu, contra zero şi n-am reuşit să marcăm. Îmi pare rău pentru că băieţii au muncit, chiar nu pot să le reproşez asta.
În momentul de faţă, n-avem bancă. În momentul în care s-au făcut schimbările, cei de acolo nu se ridică la nivelul lui Torje sau Mirko, parcă ăştia ai mei care au intrat erau şi mai obosiţi. Aici e vorba de calitate, poate le cerem prea mult unor jucători. Cel puţin doi jucători vor veni, pentru că e nevoie, eu nu vin să schimb de dragul de a schimba, dar nu se poate să jucăm cu un fundaş stânga în dreapta. Nu aducem jucători de 1 milion de euro, de 15 milioane… Noi suntem în insolvenţă. Pe mine mă interesează să aduc jucători care să creeze concurenţă, pentru că noi n-avem concurenţa pe care mi-aş dori-o eu. Dinamo şi suporterii nu mai au răbdare, e clar. Le-am spus şi în vestiar că îmi pare foarte rău, dar poate că au nişte limite“, a declarat Rednic.