Savuros exercițiu improbabil

Gabriel Berceanu 10.01.2023, 16:57
Savuros exercițiu improbabil

Prin august anul trecut, s-a vorbit că finanțatorul lui FC Argeș, Viorel Tudose, ar fi gata să „se mute” la Hermannstadt. Acum, auzim că Mihai Rotaru e gata să plece de la Universitatea Craiova spre CSA Steaua. Până la Rapid, Dan Șucu ar fi fost gata să investească la Farul. Într-o vreme în care, se confesează Neluțu Varga, i-a fost propus să ajungă patron de Giulești.

Pentru că e început de an și ne agităm doar între zvonuri de transfer și amicale insipide, putem să construim în minte un savuros exercițiu improbabil. Care ar fi chipul Superligii cu o rotație a patronilor? Sau dacă fiecare ar fi avut traiectorie diferită înainte să se implice la clubul unde e azi?

Varga de Giulești, Șucu de CFR

Dacă sufletul lui Neluțu Varga e pliabil pe arhitectura de lavă a Rapidului, în imaginația noastră trebuie să presupunem că a trecut prin mari cazne în ultimii ani. A câștigat fotbalistic, dar și-a călcat poate pe dorințele sufletului. În Giulești e aproape obligatoriu să ataci. Tribunele te îmbrățișează cum rar mai vezi până la punctul în care se decide soarta meciului. Din îmbrățișare, ori ești azvârlit, ori ești coplești cu dragoste pură.

În Gruia, nici la marile meciuri europene ale echipei, atmosfera nu a fost pe-aproape, să fim drepți. Unde mai pui deja clasica eficiență meschină de pe frontispiciul CFR-ului performant… Cumva, după profilul public, Dan Șucu pare mai repede din peisajul CFR Cluj. Doar că Șucu știe de ce a venit la Rapid. Tocmai pentru oamenii mulți și împătimiți.

Rocadă Hagi – Becali

Hagi tânjește deja de mai bine de un deceniu după suporteri pe măsura performanțelor. A câștigat un titlu, o Cupă a României, o Supercupă, a jucat în Europa, produce fotbaliști pentru toate primele trei eșaloane din fotbalul nostru. Și tot nu devine aievea visul suporterilor care să trăiască în ritmul proiectului său. Cum ar fi o rocadă Hagi – Becali, în aceste condiții?

Foarte probabil, bazându-ne exclusiv pe politica recentă a finanțatorului FCSB, scenariul ar fi de vis pentru el. Ar avea la îndemână, pentru o perioadă destul de scurtă, dacă se concentrează doar pe asta!, nume interesante pe care să vândă și tineri mulți. Hagi, la FCSB, nici nu pare o perspectivă naivă.

Când imaginația spune stop. Și paradoxurile

Cel mai greu trebuie să forțăm barierele imaginației gândind alte patronate la Mioveni, Sepsi, FCU Craiova sau Voluntari. Una este clar echipă de urbe, alta ține de un context specific unde aproape, dacă nu toate toate investițiile vin deja pe filieră secuiască și maghiară. FCU Craiova este echipă de… om. E proiectul de viață al lui Mititelu. Iar Voluntari… vezi Mioveni. Nu sunt departe Argeșul și Chindia. Poate sunt chiar acolo.

Dacă acestea ne provoacă exercițiul, cele mai abordabile cluburi pe această zonă sunt, firește, cele care și în realitate strigă nevoia unor investitori. FC Hermannstadt și Petrolul Ploiești. Culmea, două orașe puternice financiar, mari și cu tradiție fotbalistică. Paradoxal? Păi nu suntem noi furnici pe frunza marelui arbore-paradox în tot ce râvnim și descoasem prin fotbalul românesc…

Arădeanul Iftime, așteptarea lui „U” și o Craiovă

Pot să îl văd pe Valeriu Iftime, așa de legat cum e el de zona țării unde investește, la UTA Arad, spre exemplu. E vis, deci se poate orice! Acolo de are brand și istorie, nu trebuie să se mai chinuie ca la Botoșani pe aceste direcții. Încă aștept ca Universitatea Cluj să treacă într-o etapă superioară ținând cont de multiplele argumente pe care le deține. Cu un investitor care nu e încă, poate, în circuit. Dar ce facem cu Universitatea Craiova?

Mi se pare clubul unde îți trebuie un ghid de investitor demn de muzeele itinerante cu ciudățenii. Un ghid cu condiții și criterii previzibile, dar și cu fantezii pitorești la care mintea noastră cu greu se poate gândi. Pentru Știința e nevoie de un arhetip în permanentă efervescență, model de business tip zigurat: gâtul pregătit să se frângă pe trepte și templul întreținut sus, luminos, pentru toată foamea oltenilor de fotbal și de glorie.

Cum ar fi să aibă capacitatea Adrian Mititelu să facă o singură echipă, ștergând din suflet patima și vorbele trecutului cu viteza cu care doar în Dolj se trăiește? Dacă pleacă Mihai Rotaru, să te ții, muică!

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622