Scandal în jurul britanicei Emma Răducanu. Tatăl jucătoarei se confruntă cu acuzații grave după despărțirea acesteia de antrenor

Gabriel-Alexandru Ioniță 16.10.2022, 22:08
Scandal în jurul britanicei Emma Răducanu. Tatăl jucătoarei se confruntă cu acuzații grave după despărțirea acesteia de antrenor

Emma Răducanu se află, fără voia sa, în centrul unui scandal în Marea Britanie și în lumea tenisului în general. Jucătoarea de origine română a fost criticată în ultimul an pentru faptul că a schimbat foarte des antrenorii. Recent, ea a încheiat și colaborarea cu rusul Dmitry Tursunov. Iar acest lucru a dat drumul unor noi speculații referitoare la implicarea tatălui jucătoarei de 19 ani, românul Ion Răducanu, în cariera acesteia.

Tatăl român al britanicei Emma Răducanu, acuzat că îi „sabotează” pe antrenorii acesteia

Concret, bărbatului i se reproșează că ar interveni în relația profesională dintre fiica sa și antrenorii ei. Și astfel i-ar determina pe aceștia să rupă colaborarea. Dmitry Tursunov, ultimul antrenor al sportivei britanice, a confirmat indirect aceste speculații.

Fostul jucător de tenis, ajuns la vârsta de 36 de ani, a dat like unor postări de pe Twitter, care aduceau în discuție fix acest subiect. Astfel, prin acest gest, el „le-a dat apă la moară” celor care susțin că Ion Răducanu are o influență negativă asupra carierei fiicei sale.

Interesant de remarcat este că Emma Răducanu ar fi dorit să continue colaborarea cu Tursunov, dar rusul a fost cel care a insistat pentru ruperea acesteia. Semn că într-adevăr a avut motive serioase de nemulțumire.

Despărțirea dintre Emma Răducanu și Dmitry Tursunov poate fi considerată de unii de bun augur. Din punct de vedere geopolitic. La începutul lunii septembrie, jucătoarea britanică a fost sfătuită de Chris Bryant, un membru al Parlamentului Britanic, să renunțe la colaborarea cu antrenorul rus, din motive ce țin de războiul din Ucraina.

Kremlinul va folosi asta (n.r. continuarea colaborării cu Tursunov) ca o lovitură de PR, va spune că Marea Britanie nu e interesată de războiul din Ucraina, așa că ar fi mare păcat dacă Emma va merge înainte cu această decizie. O îndemn să își reconsidere poziția sau măcar să condamne războiul barbar purtat de Putin”, a spus acesta potrivit express.co.uk.

Jucătoarea de 19 ani a schimbat foarte mulți colaboratori în ultimul an

După despărțirea de Tursunov, Emma Răducanu va lucra alături de Jez Green, fostul preparator fizic al lui Andy Murray. Rămâne de văzut dacă această colaborare va fi mai de durată. După ce s-a despărțit de Andrew Richardson, antrenorul alături de care s-a impus la US Open în 2021, sportiva de origine română a schimbat foarte mulți colaboratori, motiv pentru care a fost destul de criticată de lumea tenisului.

„Scopul și visul tuturor este să găsească persoana potrivită pentru a fi antrenor. Evident, ea nu a găsit persoana potrivită. Este foarte radical ceea ce face. Are trei sau patru oameni care o ajută. Pentru mine, asta ar fi foarte confuz. Îmi plăcea să fac lucrurile foarte simplu când eram în turneu. Să am un antrenor în care pot avea încredere și să îl respect.

Nu pot judeca, dar cred că și ea va avea un antrenor singur la un moment dat pentru că își va da seama că este mai ușor mental, emoțional și fizic să ai o singură persoană în care te poți încrede cu adevărat”, a spus Christine Evert, fostă jucătoare americană, în luna iulie a acestui an, pentru Eurosport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622