Prezentarea lui Daniel Pancu la Rapid a fost marcată de momente tensionate între suporteri şi Jandarmerie. O parte dintre fanii giuleşteni au refuzat să intre pe stadion după ce li s-a cerut să fie percheziţionaţi, iar ulterior au aprins fumigene în afara arenei.
Prezentarea lui Daniel Pancu la Rapid a fost marcată de momente tensionate între suporteri şi Jandarmerie. O parte dintre fanii giuleşteni au refuzat să intre pe stadion după ce li s-a cerut să fie percheziţionaţi, iar ulterior au aprins fumigene în afara arenei.
Situaţia a degenerat într-un boicot al galeriei, iar Dan Şucu a mers să discute personal cu suporterii, încercând să calmeze spiritele. Evenimentul era gândit ca un moment de susţinere pentru Daniel Pancu, revenit la Rapid, însă conflictul dintre galerie şi forţele de ordine a schimbat complet atmosfera.
Victor Angelescu, preşedintele Rapidului, a explicat că, din punctul său de vedere, Jandarmeria a acţionat prea dur pentru un eveniment care nu era un meci oficial şi nu presupunea prezenţa unei galerii adverse.
Oficialul a admis că există tensiuni mai vechi între suporteri şi Jandarmerie, dar a transmis că speră ca lucrurile să se liniştească înaintea noului sezon.
”Cu Jandarmeria… n-au vrut să fie percheziţionaţi, dar noi am organizat împreună cu ei ca galeria să vină să-l susţină pe Daniel Pancu. Eu n-am fost, pentru că am fost plecat câteva zile, dar înţeleg că Jandarmeria a făcut un exces de zel. Poate erau câţiva care nu ţineau cu Rapid şi au făcut ca la meci, deşi nu era un eveniment. Aprindeau nişte fumigene şi aia era. Au refuzat să fie percheziţionaţi.
Există un conflict mare între aceste trei galerii şi Jandarmerie, iar la acest eveniment era normal să fie fumigene. Teoretic puteau veni 1000 de oameni, dar nu era eveniment de fotbal, nu exista o echipă adversară. Totuşi, Jandarmeria a venit şi au fost un pic cam duri. Intrau în peluză, nu era mare lucru, pentru că se stătea 20 de minute cu Pancu.
Nu mă pricep, pentru că legea e într-un fel la un asemenea eveniment. Bănuiesc că, dacă vor, pot face lucrurile astea. Au dat drumul fumigenelor în parcare, dar e normal că voiam să se întâmple pe stadion.
Am avut o discuţie cu fanii. Mă aştept să fie foarte bine lucrurile, mai ales că Pancu e iubit şi a avut rezultate şi cu noi. Mă aştept să fie susţinut şi să fie bine.
Vrem ca sezonul următor să fim o familie, pentru că a fost un sezon dezamăgitor şi le înţeleg supărările. Am tot intrat în play-off şi n-am făcut nimic”, a spus Victor Angelescu, la Prima Sport.