Paul Iacob (27 de ani) a fost implicat într-un scandal cu un suporter la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova, scor 1-2, din etapa cu numărul șapte din playoff-ul SuperLigii.
Gigi Corsicanu, liderul galeriei Rapidului, și-a exprimat dezamăgirea suporterilor față de această situație. ”Nu vă ascund că mai mulți lideri ai brigăzilor de galerie nu vor să meargă la Sf. Gheorghe, nu înțeleg de ce nu s-au luat măsuri cu Iacob, după acele incidente. Sunt foarte supărat că nu s-au luat măsuri.
Noi suntem suporteri, trebuie să fim alături de clubul nostru, nu putem condiționa prezența noastră de atitudinea unui jucător. Clubul Rapid nu e reprezentat de o persoană anume, mereu am fost lângă echipa noastră, în ligile inferioare am trecut prin perioade grele. Sunt diverse opinii printre suporteri, eu încerc să îi conving să vină alături de noi”, a psus Corsicanu, la Digi Sport.
Într-o veste surprinzătoare, Dan Șucu, în vârstă de 61 de ani, a respins posibilitatea de a-l aduce pe Marius Șumudică, de 53 de ani, ca antrenor la Rapid, în ciuda faptului că acesta era favoritul galeriei.
Șucu a dezvăluit că încearcă în continuare să îl convingă pe Mircea Lucescu să preia conducerea tehnică a echipei. Aceasta este o declarație surprinzătoare, mai ales că Lucescu a lăsat de înțeles, după discuția care a avut loc marți, că nu s-a pus problema preluării băncii tehnice, ci doar le-a oferit niște sfaturi giuleștenilor.
„Noi suntem încă în discuții cu Mircea Lucescu şi așteptăm un răspuns final al dumnealui. Avem încredere că se poate. Suntem încă la varianta Mircea Lucescu. Dacă dumnealui nu va putea sau nu va dori să vină lângă noi, la Rapid, atunci ne vom orienta spre o altă soluție. Vă garantez că Rapid nu va rămâne fără un antrenor puternic şi titrat. Dorința noastră este ca în zilele următoare să avem o clarificare şi să putem anunța cine va conduce echipa după ultimul meci al sezonului, cel cu FCSB”, a declarat Șucu.
Șumudică, pe de altă parte, a transmis un mesaj de mulțumire: „Mulțumesc conducerii Rapidului că s-a gândit la mine și le doresc succes în următorul sezon! După cum se știe, am fost solicitat și m-am întâlnit zilele trecute cu domnul Dan Șucu pentru o discuție concretă. Am recepționat cu plăcere impresiile bune pe care domnul Șucu le-a exprimat despre mine în media. În privința subiectului referitor la posibilitatea ca eu și staff-ul meu să preluăm conducerea tehnică a Rapidului, am fost anunțat la întâlnirea respectivă că voi fi anunțat astăzi despre decizia conducerii clubului.
Acest lucru s-a întâmplat. Domnul Șucu mi-a mulțumit și m-a anunțat că s-a decis instalarea unui antrenor străin. Vreau să-i mulțumesc domnului Șucu pentru aprecieri, conducerii Rapidului pentru că s-a gândit la mine, oamenilor din fotbal pentru cuvintele frumoase, încredere și suporterilor Rapidului pentru susținere. Din respect pentru toată lumea, am dorit să lămuresc lucrurile în mod oficial. În încheiere, vreau să doresc succes echipei în următorul sezon!”.