FCSB ar putea beneficia de un eventual triumf al celor de la Bodo/Glimt în UEFA Europa League. Campioana României este în drum spre al doilea titlu consecutiv în Superliga. Trupa antrenată de Elias Charalambous este pe primul loc, la cinci puncte de locul doi, CFR Cluj.
În cazul în care se va impune și în aecst sezon, „roș-albaștrii” ar urma să evolueze în primul tur al preliminariilor UEFA Champions League, acolo unde vor avea drept posibile adversare echipe precum Virtus (San Marino), Shelbourne (Irlanda) și Vikingur (Islanda).
Conform specialiștilor de la Football Meets Data, un triumf al celor de la Bodo/Glimt în UEFA Europa League, la finalul acestui sezon, le-ar permite celor de la FCSB să se califice direct în al doilea tur preliminar din UEFA Champions League.
Și campioana Bulgariei, cel mai probabil Ludogorets, va profita de reușita norvegienilor. Bodo/Glimt o va întâlni pe Tottenham în semifinalele UEFA Europa League, o „dublă” dificilă pentru nordici.
Crvena Zvezda, campioana Serbiei, ar urma să preia locul lăsat liber de Bodo/Glimt din play-off-ul UEFA Champions League, dacă nordicii vor cuceri primul trofeu european din istoria clubului.