Un meci de Liga a treia, din România, era să fie marcat de o tragedie. Portarul celor de la Sporting Liești, Cosmin Vădeanu, a căzut secerat la pământ, după ce a fost lovit în plină figură cu piciorul de un adversar de la Metalul Buzău.
Fotbalistul de 23 de ani a suferit o comoție cerebrală, pierzându-și cunoștința. A fost nevoie de o intervenție rapidă a celor de la SMURD. Un elicopter l-a transportat de urgență pe jucător la Spitalul Județean de Urgență din Galați, iar medicii au reușit să îl stabilizeze. Mai grav este că arbitrul nu a dorit să întrerupă partida. Din cauza acestei decizii, echipajele medicale nu au putut să intervină la timp.
Responsabilii paginii de Facebook a celor de la Sporting au postat un mesaj critic la adresa arbitrului. „Dl Arbitru….ești 0, atât ca și arbitru, dar mai ales ca om” au scris cei care se ocupă de pagina clubului.
Se pare că centralul nu a crezut că portarul a suferit o lovitură tare și a refuzat, în primă instanță, să decidă oprirea meciului. Așa că elicopterul trimis pentru a-l transporta de urgență pe fotbalist, nu a putut să aterizeze imediat. De abia după câteva momente, arbitrul a realizat situația și a permis intervenția echipajelor SMURD.
Cosmin Vădeanu nu a avut noroc. Goalkeeper-ul a suferit o comoție cerebrală, o fractură de piramidă nazală și și-a pierdut și un dinte. Acesta va fi supus unor investigații amănunțite, astfel încât să i se stabilească diagnosticul final.
Fotbalistul de 23 de ani a fost la un pas de tragedie. din fericire, starea lui este stabilă și este conștient. Așa au anunțat oficialii clubului de Liga a treia. Jucătorul a fost transportat de la Galați, la București.
Din păcate veștile nu sunt foarte îmbucurătoare in privința lui Cosmin, in urma investigațiilor de noaptea trecută, a reiesit că portarul nostru a suferit 5 fracturi la nivelul feței ( piramida nazală, maxilar, mandibulă), urmând ca în cursul acestei zile să fie supus unei intervenții chirurgicale la un spital din București, el aflându-se deja la București! Vestea bună este că la nivelul capului Cosmin nu are nimic, el fiind în momentul de față conștient și lucid!
Putere Cosmine astăzi, și noi alături de el cu un gând bun!”, anunță clubul