Todd Boehly, noul patron de la Chelsea, a investit, alături de asociații din consorțiul care a preluat clubul londonez, o sumă imensă. 5 miliarde de euro a costat întreaga tranzacție, iar americanul are planuri mari. Cu toate acestea, pe lângă rivalii tradiționali, Chelsea se va lupta cu noua forță din Premier League.
În ultimile campionate, primele 6 locuri s-au împărțit, cu unele excepții, între principalele forțe din Premier League. Blocul format din Manchester City, Manchester United, Chelsea, Liverpool, Arsenal și Tottenham este greu de spart. A mai reușit-o Leicester, de exemplu, dar nicio formație nu a putut să se lupte cu forța financiară a acestor echipe. Nu mai este cazul acum, după ce Newcastle a fost preluat de Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită, care are în spate miliardele șeicilor saudiți.
Nu vom mai vorbi de „Big Six”, o să fie 7 forțe acum, în Premier League. O să fie o competiție mult mai dură, din care toată lumea va câștiga. Cred că, în anii viitori nu se va mai știi cine va lua titlul, toată lumea va avea o șansă, a declarat omul de afaceri american
De aceea, americanul este dispus să îl sprijine pe managerul Thomas Tuchel cu peste 200 de milioane de euro, pentru transferuri. Defensiva este prioritate pentru managerul german, care îi urmărește pe Jules Kounde și Milan Skriniar.
Cei de la Chelsea par mai mult decât dispuși să îl cedeze pe Romelu Lukaku, în condițiile în care belgianul de origine congoleză are un salariu foarte mare pe Stamford Bridge. De asemenea, și cei de la Inter îl vor înapoi pe Giuseppe Meazza. Iar el este dispus să își micșoreze semnificativ salariul pentru asta. Problemele apar când vine vorba despre tipul de tranzacție pe care cele două cluburi l-ar dori în acest moment.
Londonezii ar dori să îl cedeze definitiv pe Lukaku. Însă în schimbul unei sume mari, pentru a-și mai recupera din investiția de 113 milioane de euro. De cealaltă parte, italienii nu sunt dispuși să plătească acum o asemenea sumă, astfel că insistă pe varianta unui împrumut.
Potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano, Inter a făcut deja o primă ofertă, de 5 milioane de euro, pentru un împrumut. Cei de la Chelsea nici nu au vrut să audă însă.