Gheorghe Hagi se pregăteşte să preia echipa naţională a României cu un plan clar: schimbări rapide şi un lot întinerit. După plecarea lui Mircea Lucescu, „Regele” este favorit să devină noul selecţioner şi pare decis să imprime o nouă direcţie primei reprezentative.
Una dintre primele măsuri vizate de Hagi este renunţarea la mai mulţi jucători cu experienţă, care au fost oameni de bază în ultimele campanii. Potrivit informaţiilor as.ro, trei nume importante se află pe lista celor care ar putea ieşi din planurile viitorului selecţioner: Andrei Burcă, Nicuşor Bancu şi căpitanul Nicolae Stanciu.
Decizia nu ţine doar de vârstă, ci şi de strategia pe termen lung. Hagi îşi doreşte un nucleu mai tânăr, capabil să crească în perspectiva următoarelor calificări. În cazul lui Stanciu, un factor important îl reprezintă şi distanţa faţă de Europa, mijlocaşul evoluând în China, ceea ce îngreunează monitorizarea constantă.
Schimbările anunţate ar putea marca începutul unei noi etape pentru naţională, una în care accentul va cădea pe reconstrucţie, iar Hagi a pus mai multe condiţii în această direcţie.