Se cere pedepsirea mai aspră a lui Cristiano Ronaldo după ce a lovit un copil la meciul Everton – Manchester United. „E inacceptabil”

Olteanu Ștefan 29.09.2022, 07:38
Se cere pedepsirea mai aspră a lui Cristiano Ronaldo după ce a lovit un copil la meciul Everton – Manchester United. „E inacceptabil”

Cristiano Ronaldo (37 de ani) continuă să aibă probleme din cauza unui incident petrecut în luna aprilie, la meciul Everton – Manchester United 1-0. La finalul jocului, portughezul și-a manifestat frustrarea lovind peste mână în tânăr suporter în drumul către vestiare.

Noi probleme pentru Cristiano Ronaldo! Mama copilului lovit meciul Everton – Manchester United iese la atac

Sarah Kelly, mama copilului pe care Cristiano Ronaldo l-a lovit peste mână la finalul jocului Everton – Manchester United, a venit cu o nouă reacție furibundă în presa britanică și cere pedepsirea portughezului.

Ea este nemulțumită de faptul că Ronaldo s-a ales doar cu o mică amendă din partea poliției, de aproximativ 200 de euro, în timp ce băiatul ei, Jacob Kelly, care suferă de autism, a fost supus unui tratament inacceptabil.

Pe 4 aprilie, la finalul jocului Everton – Manchester United 1-0, Jacob Kelly a întins mâna pentru a-l atinge pe Ronaldo în timp ce acesta din urmă se îndrepta spre tunelul care duce către vestiare.

Vizibil nervos, „șeptarul” lui Manchester United i-a dat peste mână copilului, reușind să îl învinețească și să îi spargă telefonul.

Mama băiatului promite că nu va lăsa lucrurile nerezolvate și cere ca Ronaldo să fie pedepsit:

„Să sperăm că va primi, în cele din urmă, pedeapsa corectă, nu poate scăpa. Comportamentul său e inacceptabil. Trebuia să se fi ocupat de asta în urmă cu 6 luni.

Fiul meu vorbește zilnic despre ceea ce i s-a întâmplat. El încă nu și-a primit telefonul înapoi. Trebuia să plătească pentru asta, el e cel care a provocat totul. Mă neliniștește chestia asta.

Poate lovi un copil și apoi poate merge mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cum poate dormi noaptea, știind ce tulburare a provocat unui tânăr suporter?”, a spus Sarah Kelly, potrivit mirror.co.uk.

Cristiano Ronaldo, detronat din fruntea topului celor mai bine plătiți fotbaliști din lume

Kylian Mbappe este cel care a reușit performanța de a-l detrona pe portughez. Atacantul francez beneficiază de salariul uriaș încasat de la PSG. Ca să îl păstreze, șeicii care dețin clubul parizian i-au asigurat un contract astronomic de 105 milioane de dolari. Această remunerație îl face să devină cel mai bine plătit fotbalist, ajutat și de cele 20 de milioane luate din diversele contracte de publicitate.

Salariul lui Mbappe este dublu față de cel al lui Ronaldo, care are un contract de 52 de milioane de dolari. Totuși, lusitanul își domină rivalii la capitolul încasări din afara fotbalului, cu încasări de aproximativ 60 de milioane de dolari. Asta îl duce pe locul doi în topurile veniturilor.

CR7 este în continuare peste rivalul lui, Leo Messi. Argentinianul întregește topul, cu un contract de 62 de milioane de dolari la PSG, plus aproximativ 48 de milioane de dolari din contracte de publicitate.

Neymar este de abia pe 4, cu venituri totale de 91 de milioane de dolari.

Imaginile cu Cristiano Ronaldo plin de sânge fac înconjurul planetei. Starul portughez a avut nevoie de intervenția rapidă a medicilor.