FC Botoșani trece prin cel mai greu sezon de la promovarea echipei în prima divizie. Formația din nordul moldovei este ultima în clasament și este ”favorită” la retrogradare.
Fanii echipei și oficialii clubului nu acceptă însă că echipa ar putea retrograda. Victoria cu Poli Iași, din ultima etapă, a reaprins speranțele, pe ”Municipalul” din Botoșani.
Valeriu Iftime crede însă că echipa lui se poate salva direct de la retrogradare. Însă principalul obiectiv al echipei este să prindă un loc de baraj, în acest sezon competițional.
Acesta este de părere că meciul cu UTA din această seară trebuie câștigat, mai ales că echipa lui a pierdut victoria în prelungiri în ambele meciuri cu arădenii, înainte de înjumătățire.
Spune că oamenii din staff și-au făcut calculele: vor să câștige toate meciurile de acasă, dar și un meci din deplasare, pentru a se salva de la retrogradare.
”Nu am discutat cu jucătorii despre sezonul următor, vom discuta când vom ști deznodământul. În prima ligă e o discuție, în a doua e alta… Trebuie să depășim Dinamo, Iași, Voluntari, Craiova, dacă nu vrem să retrogradăm. Sunt două care merg direct la retrogradare, două la baraj. Momentan, vrem la baraj, apoi, dacă suntem sănătoși, putem trece și de locurile astea.
În mod normal, ar trebui să luăm trei puncte cu UTA. Cred într-un echilibru divin, nu te poți îneca mereu, Doamne-Doamne te mai ridică. Sper ca acum, când avem nevoie de puncte, să ne ridice, să le putem obține.
E un meci important, în sensul că nu mai sunt multe situații. Dacă pierdem meciul ăsta, avem șanse din ce în ce mai puține. Cu o victorie azi, nu rezolvăm totul. În zona speranței, cu trei puncte azi, putem depăși ultimul loc. Noi avem o matematică: trebuie să câștigăm tot acasă și un meci în deplasare. Deplasări avem azi, cu Petrolul și cu Galați. Dar cu cât vine mai repede victoria, cu atât va fi mai mare moralul băieților.
E o rivalitate între Botoșani și Iași, de aia au venit oameni la meciul trecut. Aș vrea și peste două săptămâni, cu Craiova, să avem audiență. Sunt mulți convinși, ca și mine, că ne putem salva. Este o stare bună de spirit la echipă. M-am văzut zilele trecute cu ei și am simțit asta”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru Playsport.