FC Rapid Bucureşti se desparte de Daniel Carciug, oficial din cauza problemelor pe zona de sponsorizări, potrivit fanatik.ro.
Decizia a fost luată de acţionarii Dan Şucu şi Victor Angelescu, în urma unui audit intern care a scos la iveală rezultate considerate nesatisfăcătoare. Carciug, responsabil de marketing şi parteneriate, ar fi fost criticat pentru faptul că nu a reuşit să prelungească înţelegerile cu sponsorii şi nici să atragă alţii noi.
Chiar dacă motivul oficial ţine de performanţa profesională, plecarea sa vine pe fondul unei relaţii tensionate cu suporterii giuleşteni. În ultimele luni, fanii au cerut în mod repetat îndepărtarea lui, nemulţumiţi de mai multe decizii şi apariţii publice controversate.
Numele lui Daniel Carciug a fost implicat şi într-un scandal major din interiorul clubului, cel legat de presupusul episod de „alcool în vestiar”, în care a fost menţionat şi fostul căpitan Cristi Săpunaru. Situaţia a escaladat până în instanţă, după ce Săpunaru l-a acţionat în judecată pe Carciug, acuzându-l că ar fi inventat întreaga poveste.
Cu toate acestea, sursele indică faptul că decizia conducerii Rapidului nu are legătură directă cu conflictele sau presiunea venită din partea fanilor, ci strict cu activitatea considerată slabă în relaţia cu sponsorii. Anunţul oficial al despărţirii este aşteptat în perioada următoare.