Se lasă cu despăgubiri. Federației australiene i se cer bani după scandalul vizelor

Olteanu Ștefan 12.01.2022, 10:05

Renata Voracova, jucătoare de tenis aflată într-o situație similară cu Novak Djokovic, a anunțat că va cere despăgubiri Federației Australiene de Tenis după ce i s-a refuzat dreptul de a mai rămâne pe teritoriul țării. Spre deosebire de Djokovic, Voracova apucase să joace și un meci de pregătire în vederea Australian Open, la Melbourne. Cu toate acestea, viza i-a fost anulată după scandalul în care a fost implicat sportivul sârb.

„Suma pe care o voi cere nu e modestă!”. Se lasă cu despăgubiri după scandalul din Australia

Renata Voracova, jucătoare de tenis de 38 de ani din Cehia, a dezvăluit în presa din țara natală că este gata să acționeze în judecată Federația Australiană de Tenis, în cazul în care oficialii nu vor fi de acord să îi ofere despăgubirile solicitate.
Actualmente număr 82WTA la dublu, Voracova spune că a pierdut o mulțime de bani de pe urma călătoriei în Australia și nici măcar nu a apucat să evolueze la primul Grand Slam al anului. Spre deosebire de Djokovic, în momentul în care a fost înștiințată că trebuie să părăsească țara, Renata Voracova nu a făcut apel și s-a conformat cererii.

Numai biletul de avion m-a costat 2.500 de euro, iar antrenorul meu a călătorit cu mine. Apoi mai este tot acel timp petrecut acolo, hotelurile plătite, antrenamentul pentru Australian Open şi potenţiala recompensă. Sper ca Federaţia Australiană de Tenis va fi de acord şi nu va trebui să iniţiem proceduri legale. Suma pe care o voi cere nu e modestă”, a transmis jucătoarea, într-un interviu acordat pentru publicația Denik.

Sportiva este șocată de tratamentul la care a fost supusă. „Un lung interogatoriu cu ordine de genul: „Dezbracă-te, îmbracă-te””

Renata Voracova a pătruns pe teritoriul Australiei cu o scutire medicală asemănătoare celei primite de Djokovic, prin care a încercat să asteste faptul că a fost infectată recent cu Covid-19. Însă, după ce a izbucnit „scandalul Djokovic”, sportivei i-a fost anulată viza.
Jucătoarea cehă a fost ţinută în acelaşi hotel de carantină din Melbourne în care a stat și sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial ATP.

Nici nu mă mai gândesc la tenis acum. Încă sunt în stare de şoc. Încă nu am digerat situaţia prin care am trecut. Sunt epuizată, nici nu mai vreau să mă gândesc la ceea ce a fost în Australia, la Melbourne. Nici în cele mai negre vise nu mi-aş fi imaginat aşa ceva. A fost mult prea mult. Parcă mă uitam la un film… un lung interogatoriu cu ordine de genul: „Dezbracă-te, îmbracă-te””, a mai spus Voracova, conform sursei menționate anterior.

Novak Djokovic riscă închisoarea și în Serbia. Prim-ministrul l-a avertizat. „E o încălcare clară a legilor”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622