Un grup de investitori turci vrea să ia pe sus Liga 1!
U Cluj e la un pas de intrarea într-o nouă eră. Universitatea ar putea fi preluată de turci, care vor s-o transforme într-o forță la nivel național. gsp.ro scrie că există deja un acord de principiu între părți, urmând ca actele să fie semnate în curând. Informația a fost anunțată în premieră de Ziua de Cluj.
Conform acestei surse, milionarul Serhan Cetinsaya și partenerii săi au asistat la jocul cu Petrolul, din weekend. Planul ar fi ca în acest sezon Universitatea să forțeze intrarea în playoff, pentru ca de la anul să se urmărească o clasare în top 3. Cetinsaya are 32 de ani și a fost până în vară vicepreședinte la Beșiktaș. Acesta a renunțat la funcție din cauza unor certuri cu ceilalți șefi, în special legate de transferul lui Sergio Ramos, pe care îl convinsese să vină pe malul Bosforului. Familia lui Cetinsaya are afaceri în turism, construcții și retail. Alături de el, la Cluj ar urma să vină și Sertac Guven, fost vicepreședinte la Trabzonspor.
În acest moment, U Cluj ocupă locul 9 în Superligă, cu 20 de puncte, doar două sub zona de playoff a clasamentului.
