Sebastian Colțescu e acuzat în continuare de rasism de Roxana Mărăcineanu, ministrul Sportului din Franța. „Îmi mențin părerea.”

Catinca Giosanu 28.06.2021, 20:45
Sebastian Colțescu e acuzat în continuare de rasism de Roxana Mărăcineanu, ministrul Sportului din Franța. „Îmi mențin părerea.”

Cazul Sebastian Colțescu nu a fost dat uitării. Arbitrul român e acuzat în continuare de rasism de Roxana Mărăcineanu, ministrul Sportului din Franța. Aceasta din urmă a declarat, în urmă cu puțin timp, că își menține părerea. Ce înseamnă asta?

Reamintim că arbitrul Sebastian Colțescu a provocat un scandal internațional după ce i-a spus ”negru” unui antrenor secund al echipei turce Bașakșehir la meciul cu PSG. Ca urmare, jucătorii celor două echipe s-au retras de pe teren, iar meciul s-a rejucat a doua zi, cu altă brigadă de arbitri. În momentul în care Colțescu a rostit acel cuvânt, nu ar fi crezut că întreaga sa carieră s-a încheiat. Cel puțin asta a transmis partidul de guvernământ din Ungaria.

Sebastian Colțescu e acuzat în continuare de rasism de Roxana Mărăcineanu, ministrul Sportului din Franța

Ministrul Sportului din Franţa, Roxana Mărăcineanu, s-a deplasat luni, la București, unde a participat la o conferință de presă. Oficialul a făcut declarații controversate în cadrul evenimentului cu pricina.

Printre altele, Roxana Mărăcineanu a afirmat că nu și-a schimbat părerea în cazul arbitrului Sebastian Colțescu, acuzat că a proferat un termen rasist în timpul meciului din Liga Campionilor dintre Paris Saint-Germain și Istanbul Basaksehir FK (8 decembrie). Politicianul a mai spus că nu este normal ca o persoană să ee adreseze alteia spunând ”negrul acela de pe banca”, notează agerpres.ro.

Ministrul Sportului din Franţa, Roxana Mărăcineanu
Ministrul Sportului din Franţa, Roxana Mărăcineanu

„Fiecare meci este complicat”

În primă fază, ea a spus că speră să le poate noroc fotbaliştilor francezi în meciul cu Elveţia din optimile de finală ale EURO 2020. Declarațiile au fost făcute în contextul în care partida se desfăşoară la Bucureşti, oraşul în care s-a născut.

Mă bucur că sunt aici, la Bucureşti, să susţin echipa naţională de fotbal a Franţei în meciul cu Elveţia. Vor fi aici şi 1.500 de suporteri care au venit să încurajeze echipa noastră naţională. Mă bucur că acest meci are loc la Bucureşti, în capitala României, unde m-am născut. Aşadar este unul special pentru mine. Sper că voi purta noroc francezilor prin faptul că meciul se desfăşoară la Bucureşti.

Eu chiar i-am încurajat pe jucătorii francezi să încheie grupa pe primul loc pentru a veni să joace aici. Avem mulţi jucători valoroşi în echipă, chiar dacă acum sunt unele probleme cu accidentările. Am încredere în selecţionerul Didier Deschamps că va trimite în teren cei mai buni jucători. Fiecare meci este însă complicat, cu atât mai mult cu cât EURO 2020 se desfăşoară în mai multe ţări şi echipele trebuie să îşi schimbe de mai multe ori locul.

Deci, este o competiţie destul de dificilă pentru toată lumea, dar echipa Franţei este pregătită să se adapteze oricăror condiţii şi am toată încrederea că poate ajunge cu bine până la sfârşitul ei.”, și-a început discursul fosta înotătoare.

”Îmi mențin părerea”

Îmi mențin aceeași declarație și acum pentru că nu se poate să te adresezi cuiva spunând ”negrul acela de pe banca”… Poți spune ”persoană care este îmbrăcată în roșu” de exemplu. Da, UEFA a decis că nu este (n.r. – rasism), dar UEFA decide multe lucruri cu care nu suntem de acord.”, a mai spus Mărăcineanu, care s-a deplasat la București cu ocazia meciului Franța – Elveția.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622