Secretele lui Bogdan Stelea ies la iveală după zeci de ani: „Nu am putut ține pasul, nu aveam cum”

George Drafta 09.02.2023, 10:20
Secretele lui Bogdan Stelea ies la iveală după zeci de ani: „Nu am putut ține pasul, nu aveam cum”

Bogdan Stelea a  fost portarul „Generaţiei de Aur”, Arnold fiind prezent alături de naţionala României la cinci turnee finale.

Trei de Campionat Mondial (1990, 1994 şi 1998) şi două de Campionat European (1996 şi 2000). Chiar dacă a încercat şi o carieră în antrenorat, fostul mare portar nu a fost la fel de „perseverent”.

Ultima experienţă a fost pe banca Viitorului în 2014. De atunci, Stelică a rămas în afara dreptunghiului verde, fiind mult mai vizibil în platourile de televiziune. La ultima sa apariţie, el a explicat că fotbalul i-a ocupat atât de mult timp, încât i-a afectat inclusiv rezultatele la învăţătură.

Stelea a jucat la cinci echipe din străinătate
Stelea a jucat la cinci echipe din străinătate

”Eu am rămas corigent. Mi s-a interzis să mă mai duc la fotbal, ai mei profesori fiind. Eu învățam la ce îmi plăcea și când aveam timp. Toată energia mea se îndrepta către fotbal, iar în treapta întâi eram la un liceu unde trebuia să învăț. Ajungeam acasă, nu aveam cum, eram terminat, eram mort de obosit. Nu eram în stare să țin pasul. N-am repetat niciun an, dar am rămas corigent la Chimie, la Rusă”, a povestit fostul goalkeeper, la Digi Sport. 

Repere pentru generaţia viitoare

Bogdan Stelea speră ca următoarele generaţii de fotbalişti să îi depăşească performanţele. Cu 91 de selecţii la echipa naţională şi 10 trofee cucerite, el este considerat unul dintre cei mai buni portari din istoria fotbalului românesc.

„Mă bucur că am reușit să fiu acolo și că am jucat turnee finale. A fost frumos, am fost norocoși să prindem o astfel de perioadă. E clar că nu a fost doar noroc. În primul rând a fost o preocupare pentru a face performanță și pentru a investi în fotbal. Am avut noroc de oameni care conduceau cum trebuie și care se gândeau la viitor”, şi-a adus aminte Bogdan Stelea.

Bogdan Stelea a fost secund în mandatul lui Răzvan Lucescu pe banca naţionalei
Bogdan Stelea a fost secund în mandatul lui Răzvan Lucescu pe banca naţionalei

Punctul nevralgic

Fostul portar ştie unde trebuie lucrat pentru ca naţionala să revină la performanţele de altădată. Până când vor impune din nou respect pe continent, tricolorii încep campania de calificare pentru Euro 2024. Primul meci este peste o lună şi jumătate.

”Chestia e că ușor-ușor ne dăm seama unde există probleme la noi. Ar trebui să începem să lucrăm în direcția asta. În primul rând ai nevoie de mental, de o minte sănătoasă pentru a fi bine fizic. După aceea, este destul de ușor să-ți folosești mintea.

Eu aș prefera să pregătim jucătorii mental, să știe să facă sacrificii și să știe să sufere. Pentru asta ai nevoie de minte. De oameni educați în spiritul ăsta”, a încheiat Stelea.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622