Irina Deleanu (48 de ani), șefa Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, a anunțat în urmă cu puțin timp că a luat o decizie drastică și pare că nu mai este cale de întoarcere. Fanii ei vor fi surprinși când vor afla ce are de gând să facă femeia care i-ar fi sucit mințile lui Ion Țiriac.
Fosta sportivă vrea să părăsească România. Ea a spus că a ales deja destinația în care se va retrage.
Irina Deleanu a spus recent într-un interviu că vrea să se mute din România. Ea își dorește să se stabilească în străinătate, deși îi merge foarte bine în țară.
În continuare am acest vis al meu să mă mut definitiv din România. Visul meu de retragere. Am mai amânat un pic pentru că sunt câteva fetițe talentate în generațiile care urmează.
Am hotărât să merg cu mandatul acesta până la capăt. Am fost realeasă anul trecut, deci mai am trei ani de acum încolo și cumva mandatul meu cuprinde și Campionatul Mondial din 2027.”, a declarat șefa Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, conform gsp.ro.
Ea vrea să se mute definitiv la Marbella, cea mai bună destinație de plajă din Spania.
La Marbella, unde și vreau să mă mut. Acolo este un loc extraordinar, are un vibe foarte bun și acolo simt că mă încarc de fiecare dată.
”E like a second home for me (n.r. o a doua casă pentru mine). Îmi place când mă duc în vacanță să mă odihnesc după un an de muncă. Practic, doar în această vacanță mă duc să mă odihnesc. În rest, sunt, așa, mici trip-uri (n.r. excursii scurte).”, a mai spus Irina Deleanu.
Fosta gimnastă în vârstă de 47 de ani a spus, de asemenea, care este lucrul care a deranjat-o cel mai tare în momentul în care a primit avansuri din partea bărbaţilor.
La început mă deranja că se punea mai mult accent pe aspectul fizic. Nu știam cât din ceea ce sunt eu real, în interior, se vede la suprafață. Mi-am dat seama cu timpul că cine vrea să vadă dincolo de «carcasa» Irina Deleanu vede.
”Prefer să mă duc în locuri știute. Acolo mănânc cel mai bun sendviș, acolo beau cel mai bun cocteil. Adică știu lucrurile și atunci îmi încarc sufletul și îmi recapăt energia făcând lucruri pe care le cunosc.”, a mai spus șefa Federației Române de Gimnastică Ritmică.