Șefii lui Dinamo se plâng că echipa pierde puncte importante din cauza greșelilor de arbitraj. „Ne văd ca o victimă sigură, ni se cântă prohodul la televizor”. Exclusiv Video

Sorin Barbu 20.12.2023, 19:33
Șefii lui Dinamo se plâng că echipa pierde puncte importante din cauza greșelilor de arbitraj. „Ne văd ca o victimă sigură, ni se cântă prohodul la televizor”. Exclusiv Video

Dinamo a învins la Botoșani și a reușit primul succes după 15 etape, dar conducătorii „câinilor” trag din nou un semnal de alarmă în privința greșelilor de arbitraj. Andrei Nicolescu a fost invitat în emisiunea Playsport Live și a amintit că a trimis deja o scrisoare deschisă Comisiei Centrale a Arbitrilor, dar nu a primit niciun răspuns. Este însă nemulțumit că echipa are în continuare probleme din pricina acestor decizii.

Andrei Nicolescu, convins că Dinamo a pierdut multe puncte din cauza erorilor arbitrilor

Dinamo a câștigat surprinzător la Botoșani și a înregistrat doar al treilea succes din acest campionat. Este însă primul cu antrenorul Zeljko Kopic pe bancă. „Câinii” stau rău în clasament. Sunt pe penultimul loc și au doar 13 puncte, iar Andrei Nicolescu este convins că echipa a pierdut puncte multe din cauza greșelilor de arbitraj. Acum o lună, conducătorii grupării din Ștefan cel Mare au trimis o scrisoare deschisă la CCA, în care au ridicat această problemă, dar nu au primit niciun răspuns.

„Noi ne-am dorit să fim discreți în ceea ce privește discuțiile despre arbitraj și nu am spus nimic. O să încep cu faza de la meciul cu Petrolul, după ce portarul primește mingea și îl lovește pe Grig. Dar este o fază unde se putea da penalty. Lucrurile s-au acutizat și am trimis o scrisoare la CCA pe care nu am făcut-o publică. Dar am fost ignorați. Și văd că nu avem un răspuns sau o reacție”, a declarat administratorul special de la Dinamo, în emisiunea Playsport Live.

Andrei Nicolescu a enumerat doar câteva dintre fazele în care Dinamo a fost dezavantajată.

„În minutul 14, la Botoșani, am mai văzut o fază, un henț în careu care este mult mai evident decât ce s-a întâmplat la meciul cu UTA. Puteam sa vadă în camera VAR, dar nici măcar nu l-a chemat să vadă fază. Aceste lucruri îmi arată că se trece prea ușor peste anumite faze. Și mai sunt și alte faze. A mai fost și un atac cu talpa sus, de cartonaș roșu.

Și Iglesias a fost lovit și nu s-a dat cartonaș galben. Nu este vorba de influență, este vorba de o echipă pe care arbitrii o văd ca victimă sigură, pentru că ni se cântă prohodul la televizor. Nu există respect, în aceste condiții”, a mai spus Andrei Nicolescu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622