Sepsi Sf Gheorghe – Aktobe s-a terminat 1-1 în prima manșă a dublei din turul 3 preliminar Conference League. Golul gazdelor a fost marcat de Roland Varga, iar pentru oaspeți a punctat Elder Santana.
Final de meci
Min. 89 – GOL Sepsi. Șutul lui Varga este deviat în poartă de Gadrani.
Min.85 – Varga îl ia la țintă pe Pokatilov din marginea careului mic.
Min. 80 – Alimi a creat o acțiune individuală superbă, însă șutul său s-a dus puțin pe lângă poarta oaspeților.
Min. 68 – Centrarea lui Dumitrescu este cadrată pe poartă de Safranko, însă Pokatilov nu are emoții.
Min. 65 – GOL Aktobe. Santana îl învinge pe Niczuly cu o lovitură de cap.
Min. 55 – Ștefănescu îl testează iar pe portarul kazahilor, însă acesta este la post și respinge șutul mijlocașului covăsnean.
Min.46 – A început repriza a doua.
Pauză.
Min. 32 – Lovitura de cap trimisă de Bălașa se duce pe lângă poarta oaspeților.
Min. 27 – Reflex foarte bun al lui Niczuly la șutul lui Samorodov.
Min. 15 – Execuția lui Ștefănescu din lovitură liberă este respinsă de sub bară de Pokatilov.
Min. 1 – A început partida.
Liviu Ciobotariu, antrenorul principal de la Sepsi, aşteaptă cu încredere partida cu Aktobe, dar le atrage atenţia elevilor săi să fie vigilenţi la contraatacurile lansate de kazahi. După ce a urmărit mai multe jocuri ale celor de la Aktobe, „Ciobi” a fost impresionat, în special, de oamenii din ofensivă ai grupării din Kazahstan.
Va fi un joc dificil. Întâlnim o echipă într-o formă foarte bună, cu jucători buni, în special pentru faza de atac. Trebuie să fim foarte atenţi. Dar şi noi suntem într-o formă bună, suntem dornici de a face performanţă. Am simţit jucătorii foarte motivaţi”, a precizat Ciobotariu, la conferinţa de presă premergătoare disputei de la Sfântu Gheorghe.
Chiar dacă recunoaşte că Marius Ştefănescu şi ceilalţi coechipieri ai săi nu trebuie să mizeze totul pe cartea atacului şi să expună în defensivă, tehnicianul în vârstă de 52 de ani îşi exprimă convingerea că Sepsi are nevoie să marcheze pentru a putea aspira la calificarea în playoff. Ciobotariu se aşteaptă la un meci de mare luptă şi crede că oaspeţii vor apela la un joc dur, cu multe agresivităţi.
Vom face tot ceea ce este posibil ca să scoatem un rezultat pozitiv. Un rezultat pozitiv ne-ar ajuta foarte mult pentru meciul doi. Va trebui să ne luptăm”, a adăugat „Ciobi”.
Marius Ştefănescu, unul din greii din actuala echipă a covăsnenilor, a subliniat, la rândul, lui importanţa unui succes. Fotbalistul dorit insistent în vară de Rapid anunţă că Sepsi va juca la victorie azi şi alb-roşiii nu îşi doresc să mai trăiască cu emoţii manşa a doua, din Kazahstan.
Sper să rezolvăm calificarea de aici pentru că va urma o deplasare lungă până în Kazahstan”, a fost mesajul războinic al lui Ştefănescu.
Cosmin Matei s-a arătat, de asemenea, optimist în ceea ce priveşte şansele covăsnenilor de a trece mai departe şi a ţinut să sublinieze că sorţii au fost, de această dată, mult mai blânzi cu Sepsi decât în sezonul precedent.
Pot spune că Aktobe este mai accesibilă decât a fost Djurgarden sezonul trecut. Avem șanse mari să prindem play-off-ul de Conference League. Avem o echipă solidă și un start perfect”, a explicat, sigur pe el, Matei.
SEPSI: Niczuly – Ciobotariu, Ninaj, Bălașa, Dumtrescu – Păun, Alimi – Ștefănescu, J. Rodriguez, C. Matei – Safranko
REZERVE: Rezerve: Moldovan, Gedo, I. Gheorghe, Damașcan, Oroian, Francisco Junior, Oteliță, A. Nistor, Kallaku, Aganovic, R. Varga, Rondon
ANTRENOR: Liviu Ciobotariu
AKTOBE: Pokatilov – Kassym, Iashin, Shamko – China, Strumia, Raickovic, Tanzharikov – Baytana, E. Santana, Samorodov
REZERVE: Lobantsev, Rudoselskiy, Bessmertny, Gadrani, Zhumabek, Kybyray, Niangbo, Filipovic, Ghnayem, Kenessov, Izotov
ANTRENOR: Andrey Karpovich