Sergio Ramos este plătit regește chiar dacă nu a jucat niciun minut pentru PSG

Ștefănescu Dragoș / 10.11.2021, 14:51
Sergio Ramos este plătit regește chiar dacă nu a jucat niciun minut pentru PSG

Venirea lui Sergio Ramos la PSG a fost una dintre mutările spectaculoase ale acestei veri. De la sosirea la Paris, spaniolul a fost tot timpul accidentat. Jurnaliștii francezi au aflat că Sergio Ramos este plătit regește chiar dacă nu a jucat deloc pentru PSG.

Sergio Ramos este plătit regește la PSG

PSG a reușit în această vară cea mai spectaculoasă campanie de transferuri din Europa. Parizienii au adus pe Parc des Princes numeroși fotbaliști importanți. Printre cei transferați la Paris în această vară se numără și fostul fotbalist al lui Real Madrid, Sergio Ramos. Spaniolul a venit la PSG fiind liber de contract după despărțirea de echipa madrilenă. Din cauza accidentărilor, Ramos nu a debutat încă pentru PSG producând numeroase discuții în presa franceză.

Jurnaliștii francezi au aflat salariul pe care îl încasează Sergio Ramos la PSG. Spaniolul are un salariu net de 6 milioane de euro pe an. Salariul brut al lui Ramos este de 12 milioane de euro pe an. La semnarea contractului cu PSG, Sergio Ramos a încasat și o primă consistentă, însă suma respectivă a rămas confidențială. Dezvăluirile presei din Franța vin după o serie de zvonuri conform cărora Sergio Ramos ar câștiga 10 milioane de euro pe an la Paris.

Sergio Ramos rămâne la PSG

Situația lui Sergio Ramos la PSG a fost îndelung dezbătută de presa din Franța. Multe voci anunțau iminenta plecare a spaniolului înainte de a debuta pentru vicecampioana Franței. În ciuda zvonurilor apărute, Rene Ramos, fratele și agentul lui Sergio, a vrut să clarifice situația fotbalistului spaniol. Acesta a declarat că Sergio Ramos este aproape să debuteze pentru echipa pariziană și nu ia în calcul o eventuală plecare de pe Parc des Princes.

Sergio va juca pentru PSG cât de repede va putea. Nu se va retrage şi nici nu va rupe contractul. Nu există dubii în privinţa viitorului său.”, a declarat Rene, fratele și agentul lui Sergio Ramos, conform El Mundo.

Transferul lui Ramos la PSG, contestat de foste glorii ale clubului

Transferul lui Sergio Ramos la PSG a fost tot mai criticat în ultima perioadă în media din Franța. Și fostele glorii ale echipei parieziene și-au exprimat scepticismul cu privire la transferul lui Ramos pe Parc des Princes.  Fostul internațional francez Jerome Rothen a dat de curând o declarație în care nu și-a putut ascunde dezamăgirea față de transferul lui Ramos la PSG.

De când a ajuns, este numai sub tratament. Accidentările la mușchii gambei la final de carieră sunt sunt teribile, pentru că trebuie tratate cu atenție. Când ai o anumită vârstă, trebuie să joci mai multe meciuri pentru a-ți găsi cel mai bun nivel. Cum poți face asta cu o accidentare recurentă?

Când a venit, toți am spus că Sergio Ramos va schimba mentalitatea din vestiar, dar în acest moment nu este pozitivă. Va trebui să contribuie mai mult pe teren, altfel va fi nefolositor. Dacă te pui în locul lui Kimpembe și Marquinhos, la nivel individual, sunt ei inferiori lui Sergio Ramos? Răspunsul este foarte simplu: nu. Astăzi am impresia că Sergio Ramos este o idee rea pentru PSG.”, a declarat Jerome Rothen, pentru RMC Sport.