FCSB o întâlnește pe Universitatea Craiova în ultimul meci pe teren propriu al acestui sezon din Superliga.
Campioană a României încă din etapa trecută, FCSB a reușit s-o învingă de U Cluj și să sărbătorească alături de suporterii deplasați la Cluj-Napoca.
Jucătorii lui Charalambous au sosit la Arena Națională costumați în diverse personaje din filme, benzi desenate, seriale sau animații.
Vlad Chiricheș a optat pentru a se costuma în Super Mario. Andrei Gheorghiță s-a costumat în Batman, în timp ce Octavian Popescu și Ionuț Cercel s-au costumat în personaje din serialul Casa del Papel. Malcom Edjouma l-a ales pe Roronoa Zoro drept inspirație pentru costumația sa.
FCSB va mai disputa un singur alt meci în afara partidei cu Universitatea Craiova, meciul cu CFR Cluj din Gruia.
Formația lui Charalambous va debuta în noul sezon european din primul tur preliminar UEFA Champions League, același punct din care a plecat în sezonul trecut.