Simona Halep i-a permis unei jucătoare să înregistreze un record incredibil la Miami

Radu Bordei 29.03.2022, 17:29
Simona Halep i-a permis unei jucătoare să înregistreze un record incredibil la Miami

A profitat de faptul că nu a jucat contra Simonei Halep și a stabilit un record incredibil la Miami. Poate că istoria s-ar fi scris altfel, dacă fostul lider mondial ar fi participat. Ghinionul româncei a reprezentat o șansă mare pentru o jucătoare necunoscută. Aceasta a reușit o performanță importantă.

Daria Saville, record incredibil la Miami. Ce a reușit jucătoarea din Australia

Nimeni nu știa de Daria Saville, înainte de turneul de la Miami. Jucătoarea din Australia ocupa locul 249, așa că nimeni nu îi dădea vreo șansă în primul tur al turneului american. Mai ales că trebuia să joace contra Simonei Halep, fost lider mondial și numărul 19 WTA. Din păcate, românca a fost nevoită să se retragă, din cauza accidentării la coapsă.

Saville a avut noroc, mai ales că cele două se mai întâlniseră și Simona nu a avut multe probleme. Daria a profitat de oportunitate și s-a pus pe câștigat. Harmony Tan, Katerina Siniakova și Lucia Bronzetii au picat, rând pe rând, în fața australiencei. Și aceasta a ajuns în sferturi. Niciodată în istoria turneului, o jucătoare atât de slab clasată nu a ajuns într-o asemenea fază. Acum, Daria va da peste o altă jucătoare experimentată, elvețianca Belinda Bencic.

Turneul de la Miami este dotat cu premii în valoare totală de 8,58 milioane de dolari, iar campioana va fi recompensată cu un cec de 1,23 milioane de dolari.

Simona Halep va lipsi trei săptămâni din circuitul WTA

Simona Halep (19 WTA) a anunțat că a suferit o accidentare în urma căreia va lipsi din circuit cel puțin trei săptămâni. Astfel, constănțeanca va absenta din echipa României în înfruntarea cu Polonia din Billie Jean King Cup (FED Cup). Halep a suferit o ruptură musculară la coapsă în semifinala de la Indian Wells, pe care a pierdut-o în fața polonezei Iga Swiatek.

Nu am apucat, încă, să vorbesc cu Simona. Îmi pare tare rău că s-a accidentat pentru că știu ce înseamnă să fii accidentată. Îi urez multă sănătate, să revină cât mai repede. În condițiile de față, fără ea, va fi greu dar cred că vom încerca să dăm tot ce e mai bun din noi și să aducem cât mai multe puncte României. Nu știu dacă voi fi numărul 1 în echipă sau numărul 2 pentru mine nu contează lucrul ăsta. Toate suntem importante în echipă și cred că fiecare sfat și fiecare fată aduce, ceva, echipei noastre“, a declarat Gabriela Ruse, pentru  ProSport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622