Simona Halep n-a stat degeaba. Cu cine a fost surprinsă după despărțirea de Toni Iuruc

Andrei Alexandra 14.09.2022, 15:06
Simona Halep n-a stat degeaba. Cu cine a fost surprinsă după despărțirea de Toni Iuruc

Simona Halep a ținut să arate că nu este foarte afectată de divorțul de Toni Iuruc. La scurt timp după ce au fost semnate actele, jucătoarea de tenis de 30 de ani a ieșit în oraș pentru a se relaxa alături de o prietenă.

Simona Halep a fost ajutată de o prietenă să treacă mai ușor peste momentul despărțirii de Toni Iuruc

Aceasta a postat o fotografie pe rețelele de socializare, în care a menționat-o și pe Simona Halep. Iar postarea a fost distribuită și de fostul lider WTA. Cele două au ieșit la cafea, imediat după ce Simona a șters de pe Instagram toate fotografiile cu Toni Iuruc, cu excepția uneia.

Simona Halep a ținut să marcheze momentul în care s-a aflat la cafea alături de prietena sa
Simona Halep a ținut să marcheze momentul în care s-a aflat la cafea alături de prietena sa

Jucătoarea de tenis s-a ocupat și de o problemă mai veche după despărțire

De asemenea, tot la doar câteva zile de la divorț, Halep a efectuat și o intervenție chirurgicală, cu ocazia căreia a realizat și o mică operație estetică. După cum chiar ea a dezvăluit la momentul respectiv. Așadar, se poate spune că Halep a trecut destul de bine peste momentul despărțirii de Toni Iuruc.

În același timp însă, această intervenție chirurgicală o va afecta pe Simona Halep din punct de vedere sportiv. Ea nu va putea participa la niciun turneu pentru câteva săptămâni și riscă astfel să iasă din top 10 mondial și să rateze prezența la Turneul Campioanelor din acest an. În prezent, după încheierea US Open, Simona Halep se află pe locul 8 în clasamentul WTA, dar acesta este foarte strâns în acest moment.

Mouratoglou a dat detalii despre colaborarea cu Simona Halep

Pe de altă parte, modul în care românca a evoluat sub „comanda” lui Patrick Mouratoglou denotă că sunt șanse mari ca ea să revină și mai motivată pe teren. Însuși antrenorul francez a dezvăluit recent că Halep a depus eforturi uriașe la antrenamente în ultimele luni. Ceea ce va face, cel mai probabil, și la revenirea pe teren de după această intervenție chirurgicală.

„Cred că a fost complet epuizată, fizic, dar mai mult mental. Am început să lucrăm împreună în aprilie și s-au instalat multe schimbări. Nu mi-aș fi dorit să se întâmple majoritatea dintre ele. Este alegerea ei. Dar ea a făcut multe schimbări, pentru că asta este personalitatea ei. Simona e foarte generoasă în eforturi și dă 100% tot timpul.

Ea a muncit mult mai mult decât oricând. Nu știu cum era înainte. Dar din ce am auzit de la ea și de la antrenorul ei de fitness, a muncit foarte, foarte, foarte mult alături de mine. Ea a decis să meargă cu mine sută la sută și pentru că a vrut să aibă în echipă oameni care lucrează cu mine. Deci multe schimbări.

Atacul de panică de la Roland Garros a fost pentru că a vrut să facă totul prea bine și a dus prea mult stres pentru a face față. Dar acesta a fost primul semnal că a fost dificil din punct de vedere mental”, a spus Patrick Mouratoglou, citat de presa britanică.

CITEȘTE ȘI EXCLUSIV. Nu e Patrick Mouratoglou! Cu altcineva ar avea Simona Halep o legătură suspectă | Galerie FOTO