Simona Halep lipseşte pentru pentru a doua în ultimii trei ani de la turneul de grand slam care se va desfăşura la Paris.
Dacă în 2021 a fost accidentată, în acest an o suspendare provizorie în urma scandalului de dopaj în care este implicată o va ţine departe de competiţia atât de dragă ei.
În lipsa Simonei, patru românce vor fi cu siguranţă pe tabloul principal la Roland Garros. Este vorba despre Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Patricia Țig. Acestea vor începe pe 28 mai aventura la cel de-a doilea turneu major al anului. Care se va încheia pe 11 iunie.
Halep va putea reveni pe arena Suzanne Lenglen abia în 2024, la 10 ani de la prima sa mare performanţă la Roland Garros. Atunci a jucat finala, pierdută în trei seturi în faţa Mariei Sharapova. istoria s-a repetat trei ani mai târziu şi cu Jelena Ostapenko, letona amânând primul triumf într-un turneu de grand slam pentru româncă.
Însă aşteptarea a durat un singur an. În 2018, Simona nu a mai ratat cucerirea trofeului. A făcut-o după o finală cu Sloane Stephens, care de asemenea a avut nevoie de un set decisiv ca şi precedentele două.
La ultima participare pe zgura pariziană, sportiva de 31 de ani a părăsit întrecerea în turul secund. A bătut-o o chinezoaică, Qinwen Zheng, după un duel de trei seturi. Era pentru prima oară după 7 ani atunci când Simona a cedat într-o fază atât de incipientă a competiţiei.
Depistată pozitiv în octombrie anul trecut, Halep are deja aproape opt luni de când nu a mai disputat vreun meci în circuitul feminin. După o perioadă de aşteptare prelungită, românca a aflat când se va prezenta la audierile care îi vor decide soarta. Stere Halep a făcut anunţul cu două săptămâni înainte.
„Cum așteptați dumneavoastră, așa așteptăm și noi. Nu știm ce se întâmplă. Termenul a fost stabilit inițial pe 28, dar din câte am înțeles a fost aânat pentru 30. Suntem bine. Când suntem curați, mergem până-n pânzele albe”, au fost cuvintele tatălui campioanei noastre.