Simona Halep s-a retras de la Cincinnati. „Din păcate, am o ruptură”

Simion Andrei 19.08.2021, 06:59
Simona Halep s-a retras de la Cincinnati. „Din păcate, am o ruptură”

Chinul trăit de Simona Halep pare să nu se mai termine. Campioana noastră s-a retras și de la Cincinnati. Anunțul a fost făcut cu mai puțin de două ore înaintea partidei pe care Simona trebuia să o dispute împotriva sportivei Jessica Pegula (30 WTA). Accidentarea îi pune în pericol participarea la US Open.

Simona Halep, numărul 14 WTA, a anunțat că nu va mai putea juca.

Halep s-a accidentat în meciul cu Linette

Simona Halep s-a accidentat în setul secund al meciului cu Magda Linette. Jucătoarea din Constanța a resimțit dureri musculare. Problemele au fost mai serioase decât au părut inițial. Acum, înaintea disputei din turul secund, a venit anunțul că se retrage.

„Din păcate, o radiografie din această dimineață a arătat că am o mică ruptură la adductorul drept și, din acest motiv, ar fi prea riscant să joc diseară. Mă voi odihni și voi face totul pentru a fi pregătită de US Open. Pentru fanii din Cincinnati, a fost drăguț să vă revăd”, a scris Simona Halep, pe Twitter.

„Leziunile mici, sub 0.8 centimetri, se refac cel mai repede, in 5-7 zile. Leziunea de gradul II se reface in 9-10 zile,” a dezvăluit medicul Adrian Motoacă.

Startul US Open este fixat pentru penultima zi a acestei luni, iar Simona Halep mai are la dispoziție o săptămână și jumătate pentru a se reface la timp.

Ce a spus Simona Halep după meciul cu Linette

În actul secund al meciului cu Magda Linette, Halep a cerut intervenția medicilor.

La finalul partidei, câștigate de Simona, românca a explicat de ce a cerut timeout medical. A admis de atunci că i-a fost teamă să revină pe teren după accidentarea pe care a suferit-o în cadrul turneului de la Roma. Pe 12 mai, Halep a suferit o ruptură musculară la gamba stângă, în turul 2 al turneului italian.

„Am lipsit mult din cauza accidentării la gambă, în jur de 3 luni. Mi-a fost teamă să revin, pentru că a fost dureros la Roma (n.r. – locul unde a suferit ruptura musculară). A fost pentru prima dată în viața mea când am avut o astfel de accidentare, așa că nu am știut cum să mă descurc. Mi-am luat destul timp să mă refac, acum mă simt în siguranță pe teren.

Pentru că nu am jucat multe meciuri, iar mușchii nu sunt încă pregătiți de joc, mai simt dureri. De asta am cerut un timeout medical”, a spus Halep, pentru Tennis Channel.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622