Simona Halep, surprinsă într-o ipostază inedită. Cum a fost fotografiată românca la Linz

Catinca Giosanu 08.11.2021, 20:14

Simona Halep este a doua favorită a turneului WTA de la Linz. Sportiva noastră a solicitat un wildcard, dorind să aibă cât mai multe meciuri în picioare şi așteaptă cu mare nerăbdare să își întâlnească adversara.

Înaintea debutului, însă, jucătoarea profesionistă din Târgoviște a luat parte la o ședință foto. Evenimentul a fost unul de senzație. A fost motiv de bucurie, căci soția lui Toni Iuruc s-a jucat cu făină.

Simona Halep, acoperită cu făină la Linz

Simona Halep şi-a aflat deja adversara de la Linz, acolo unde pleacă din postura de cap de serie numărul doi. Tragerea la sorţi a tabolului a avut în urmă cu două zile, iar constănțeanca nu ar trebui să aibă mari emoţii să ajungă în fazele superioare. După un prim tur liber, campioana noastră va avea în turul secund o întâlnire la îndemână, contra locului 85 WTA.

Înaintea debutului, românca a participat la o ședință foto inedită. Evenimentul a avut loc în cadrul Muzeului Paneum, aflat în apropierea orașului Linz. Muzeul prezintă povestea pâinii, de la începuturi și până în prezent. Așa se face că și Simona Halep a ajuns să fie acoperită de făină.

Acoperită de făină la muzeul pâinii.”, a scris Simona Halep, pe pagina ei de Facebook.

”Îmi doresc doar să joc ca la Cluj”

Înainte de a ajunge la Linz, fosta campioană de la Roland Garros şi Wimbledon a recunoscut că are nevoie de meciuri în picioare pentru a se afla în cea mai bună formă la Australian Open, următorul mare obiectiv al carierei.

Sunt ok, m-am recuperat. N-a fost o accidentare, a fost doar un blocaj, cum am mai avut. Normal, în câteva zile îmi trece și sunt bine acum. Vreau meciuri, sper să câștig câteva meciuri ca să pot să intru din nou in ritm.

Îmi doresc doar să joc bine și să joc ca la Cluj, să ma bucur, pentru că până la urma este ultimul turneu și nu am nicio așteptare majoră. Ultima dată am jucat în 2012, deci acum mulți ani. Mă bucur să merg din nou acolo, este o sală superbă și sper să joc bine.”, a declarat Simona Halep la plecarea din România.

Simona Halep o va înfrunta în optimi la Linz pe bielorusa Aliaksandra Sasnovich, cea care a învins-o recent la Indian Wells.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622