Cu siguranță, toată lumea știe cel puțin un banc cu Chuck Norris. În fiecare dintre nenumăratele glume, actorul este invincibil. Ei bine, se pare că există o persoană pentru care vedeta de la Hollywood are slăbiciuni. Mai precis, este vorba despre Gena O’Kelley, partenera lui de viață. Soția lui Norris este cu 23 de ani mai tânără decât el și l-a făcut să renunțe la carieră.
Chuck Norris este unul dintre cei mai apreciați actori de acțiune din toate timpurile. Este cunoscut în lumea întreagă, însă despre soția acestuia nu se știu prea multe lucruri. După cum am menționat și anterior, între actor și soția lui există o diferență de vârstă de 23 de ani.
Norris și Gena O’Kelley și-au unit destinele în toamna lui 2018. Atunci, actorul de la Hollywood încheiase un mariaj de trei decenii cu Dianne Holechek, femeia care i-a dăruit doi copii. În 2001, Gena l-a făcut din nou tată pe artist, atunci când a adus pe lume gemeni (o fată și un băiat).
Toate bune și frumoase până în anul 2013, când Gena a decis să facă un RMN. Soția cunoscutului actor suferea de artrită reumatoidă, așa că a dorit să afle în ce stadiu se află. Din nefericire, substanța de contrast care i-a fost administrată ar fi dus la unele complicații, după cum a mărturisit chiar ea.
”La câteva ore de la introducerea substanței, am simțit că iau foc. M-am simțit de parcă mi-ar fi trecut acid prin vene. Senzația a fost izolată, dar apoi s-a împrăștiat în tot corpul”, povestea soția lui Chuck Norris, potrivit celor de la filmnow.ro.
După o lună și jumătate de la RMN, soția lui Chuck Norris a ajuns de urgență la spital, acuzând dureri în zona coastelor, dificultăți în respirație, frisoane și mușchi slăbiți. O’Kelley s-a arătat ferm convinsă cp substanța de contrast i-a otrăvit corpul. Fostul model a stat la pat câteva luni bune, iar în tot acest timp, soțul său i-a fost mereul alături.
”Înainte de acele injecții, eram o persoană plină de viață. Stilul meu m-ar fi putut plasa în primii 10% oameni din lume care se puteau lăuda cu starea lor de sănătate. Timp de cinci luni am stat la pat, cu perfuzii. Chuck dormea lângă mine, pe canapea, și nu a plecat niciodată de acolo. M-am rugat să-mi văd copiii crescând”, a adăugat partenera de viață a actorului.
Norris a decis să renunțe la carieră pentru a avea grijă de soția lui. În plus, pentru a acoperi cheltuielile medicale, peste două milioane de dolari au fost cheltuite. Gena a fost nevoită atunci să facă și un transplant de celule stem. ”Am renunțat la cariera în film pentru a mă concentra asupra Genei”, spunea Chuck în urmă cu mai bine de șase ani.