Dorinel Munteanu a spus adio clubului la care a înregistrat cele mai mari performanțe din cariera de antrenor și pe care l-a adus din liga a treia în prima ligă din România.
Nu mai puteam să mai continui în a fi mințit. Este o perioadă foarte grea pentru mine, dar voi trece peste”, a declarat Munteanu pentru Fanatik.
Conducerea Oțelului s-a declarat ”bulversată” de gestul antrenorului.
Cu părere de rău, e adevărat, a plecat. Motivul este situația financiară de la club, dar eu sunt ultra, ultra convins că o scoatem la capăt și de data asta.
I-am zis și lui, am sperat până în ultima clipă că va rămâne, dar n-a mai putut. Mi-a zis încă de la meciul cu UTA că el vrea să plece. Am avut discuții, l-am convins să mai stea. I-am zis: ”Tu o să ieși la pensie de la Oțelul. Ai promovat echipa asta din Liga 3, aici rămâi pe viață”.
Îmi pare tare rău că a decis să plece. Ne-a bulversat finalul ăsta de an și mai tare, acum trebuie să găsim înlocuitor”, a afirmat președintele Oțelului, Cristi Munteanu, pentru iAMsport.
Dorinel Munteanu a câștigat cu Oțelul campionatul și Supercupa României în 2011, iar în 2023 a ajuns în finala Cupei României, pe care a pierdut-o la loviturile de la 11 metri.
Munteanu avea contract cu clubul gălățean până în vara anului 2027.
Oțelul Galați tocmai a anulat cantonamentul de la Vatra Dornei din cauza problemelor financiare. ”Suntem în colaps”, susținea Dorinel Munteanu.