Sorin Cârțu, fostul președinte al celor de la Universitatea Craiova l-a criticat pe Edi Iordănescu pentru tactica din duelul de la Budapesta.
Belarus – România s-a încheiat 0-0, în etapa cu numărul 7 din preliminariile pentru Campionatul European 2024.
România a fost cotată cu prima șansă în duelul cu Belarus, însă nu a reușit să îl învingă nici măcar o dată pe portarul Ignatovich. Sorin Cârțu, fostul mare atacant, a urmărit disputa în capitala Ungariei, și s-a declarat dezamăgit de faptul că România suferă de lipsă de ingeniozitate pe axul central.
”Cu acest punct am rămas în cărți și vom ajunge la meciul cu Israel. Dar ce a arătat echipa aseară… Sunt multe de spus. Și-au propus, dar nu avem puterea să câștigăm nici în fața unui adversar mai slab. A fost o dominare pe care nu poți să o concretizezi.
Pentru că în aglomerarea aia de jucători pe care ei au făcut-o pe axul central, îți trebuie o caracteristică de ingeniozitate pe care o ai sau nu o ai. Și noi nu o avem. Nici nu o poți antrena.
Lipsa de ingeniozitate pe axul central putea fi susținută din spate. Atacanții noștri, fie că e Alibec, fie că e Drăguș, fie Louis Munteanu, nu pot marca în sistemul de joc adoptat de noi. În plus, nu am avut nici noroc. ”, a spus Sorin Cârțu, în exclusivitate, la PlaySport Live.
Totodată, fostul oficial din Bănie critică și felul în care Edi Iordănescu a ales schimbările în actul secund. Nu a apreciat ieșirea lui Screciu și nici introducerea lui Mihăilă, care, în opinia sa, nu era pregătit pentru acest duel. În locul jucătorului Parmei, trebuia introdus Florinel Coman și schimbat sistemul. Mai exact, Cârțu transmite că România trebuia să joace cu doi atacanți centrali, motiv pentru care Edi Iordănescu are încă o ”bilă neagră” din partea acestuia.
”Am remarcat cum trei fundași centrali îl înconjurau pe Alibec, iar acesta nu era deloc susținut. Din minutul 65-70 trebuia să riscăm. Dacă tot ai scos un jucător, care a evoluat bine, și mă refer aici la Screciu, mai bagă un atacant astfel încât să schimbi sistemul și să joci cu doi atacanți centrali. Apoi, Moruțan, el se descurcă mai bine pe partea aia decât Hagi sau Moruțan.
L-a băgat aiurea pe Mihăilă, pe final, a fost mai mult o schimbare de superstiție, pentru că echipa nu pierduse cu el în teren. Este un jucător de spații, Mihăilă, iar tu-l bagi unde nu trebuie, într-un meci în care adversarii aglomerează zona. Nici nu erau spații să respire Mihăilă, dar să și mai joace. Coman poate era mai de intrat decât era Mihăilă, pentru că el se descurcă pe spații mici, pe combinații, față de Mihăilă, și ceea ce se cerea pentru minutele de final. Erau cele trei puncte care rezolvau multe probleme.
Ai Alibec, ai Bîrligea, ai Louis Munteanu, și cine mai e, folosește-i, domnule, că d-aia i-ai adus și gândește-te că presiunea o poți face cu doi atacanți. În rest, nu comentez convocările lui. Dar, tu ca selecționer, trebuie să joci meciul dinainte în mintea ta și știi dinainte ce ai de făcut. El a făcut schimbări post pe post și a gândit prost, pentru că nu i-a ieșit rezultatul”, a concluzionat fostul președinte al celor de la Universitatea Craiova.