SPECIAL. Mondialul nostru: Rapid, singurul club cu tricolori la 5 Mondiale! Dinamo a furnizat cei mai mulți români la World Cup! Cum arată naționalele de vis din Giulești, Ghencea și Ștefan cel Mare

Gabriel Berceanu 21.11.2022, 10:01
SPECIAL. Mondialul nostru: Rapid, singurul club cu tricolori la 5 Mondiale! Dinamo a furnizat cei mai mulți români la World Cup! Cum arată naționalele de vis din Giulești, Ghencea și Ștefan cel Mare

De mai bine de două decenii lipsim de la Cupa Mondială. O parte dintre noi ne-am obișnuit deja, iar cei mai tineri nu pot trăi, din păcate, decât “din povestite” magia tricolorilor la un World Cup… Așa că ne întoarcem, în zilele Mondialului din Qatar, spre locul nostru în elită, de-a lungul timpului. 

Playsport a analizat în premieră toate loturile echipei naționale de la participările României la Cupa Mondială pentru a răspunde unor provocări spectaculoase:

  • Ce club românesc a oferit jucători naționalei la cele mai multe ediții de Mondial?
  • Care echipă a furnizat cei mai mulți tricolori de Mondiale pentru România?
  • Cum arată un prim 11 all-time al steliștilor, dinamoviștilor și rapidiștilor de Mondial?

Eroii celor 7 Mondiale pentru România

România are în palmares 7 ediții de Campionat Mondial, de la ediția inaugurală a competiției, 1930, până în 1998 inclusiv. Am parcurs loturile naționalei pentru fiecare ediție, contabilizând clubul de proveniență al fiecărui jucător în momentul convocării pentru turneul final, așa cum este el păstrat de statisticile oficiale. E vorba de tricolorii care au jucat la CM 1930, 1934, 1938, 1970, 1990, 1994 și 1998.

La Mondialul 1934 găzduit de Italia, reprezentativa noastră a inclus în lista oficială 7 jucători care însă nu au făcut deplasarea la turneul final, ci au așteptat șansa lor, la București. Fiind parte a lotului final, aceștia se regăsesc în analiza noastră.

Rapid, singurul club cu tricolori la cinci ediții!

Un top al echipelor românești pe baza numărului de campionate mondiale la care au avut reprezentanți este relevant pentru a evidenția cine a contribuit constant, pe firul istoriei, la participările de top ale României. 

Ei bine, singurul club care a furnizat tricolori la 5 ediții de Cupă Mondială este Rapid București! Prezența fundașului Alexandru Cuedan în garnitura pentru CM 1934 (singurul rapidist din lot!) face ca giuleștenii să se detașeze de celelalte cluburi. Rapidul a avut fotbaliști în lotul României la edițiile 1934, 1938, 1970, 1994 și 1998. E urmat de Steaua București, cu 4 ediții la care a fost prezentă cu jucători români, din 1970 până în 1998 inclusiv. 

Alte patru formații se pot mândri că au trimis jucători români pentru 3 Mondiale. E vorba de Venus București și Juventus București (1930, 1934, 1938) pentru începuturile naționalei, de Petrolul Ploiești și Dinamo București, spre prezent (1970, 1990, 1994).

Supremație dinamovistă!

Poate cel mai interesant top este însă cel realizat pe baza numărului total de jucători pe care o echipă românească i-a furnizat naționalei la Cupele Mondiale. Iar aici avem alt lider! Cu 19 jucători, Dinamo se situează pe primul loc, urmată de Rapid, cu 17, deși giuleștenii au contribuit la mai multe ediții de Mondial.

Steaua București închide podiumul, cu 14 tricolori, și totodată segmentul apropiat de vremurile noastre. Pentru că e urmată de Ripensia, Juventus și Venus, cu fotbaliști din loturile Mondialelor interbelice. Iată însă cum arată tabloul complet al tuturor cluburilor:

Au existat jucători care au apărut la două Mondiale pentru aceeași echipă, cum ar fi Bindea (Ripensia) sau Lăcătuș (Steaua), aceștia punctând de două ori în top, firește. Dar și tricolori care au fost la două ediții reprezentând cluburi diferite: Baratky, spre exemplu, de la Crișana Oradea, dar apoi de la Rapid! Aceștia au punctât o dată pentru fiecare echipă, bineînțeles, în topul nostru.

Zestrea cluburilor din Liga 1 de azi

Lăsăm deoparte, pentru moment, situația celor trei formații bucureștene de la vârful ierarhiei, pentru a detalia prezențele în clasament ale cluburilor care activează azi în Liga 1. 

Oltenii de la Universitatea se pot mândri cu Gheorghe Popescu, Adrian Popescu, Emil Săndoi, Corneliu Papură și Ovidiu Stângă, în vreme ce Petrolul Ploiești are doar 3 jucători, dar la 3 Mondiale diferite: Mihai Mocanu, Gheorghe Liliac, Ștefan Preda!

UTA Arad îi are pe Gheorghe Cornea și Flavius Domide, în vreme ce U Cluj egalează prin faptul că, pe lângă Grațian Sepi, apare Florin Prunea, legitimat la ardeleni pe intervalul Mondialului Franța 1998! Farul Constanța e reprezentată de Marin Tufan, în vreme ce Argeșul e fixată în istorie prin marele Nicolae Dobrin.

Tezaur compus din nume uriașe ale fotbalului românesc

Revenim la Dinamo, Steaua și Rapid și vă propunem un exercițiu captivant! Având în vedere numărul suficient de mare al tricolorilor de Mondiale furnizat de aceste cluburi, am îndrăznit să alcătuim un prim 11 ideal pentru fiecare din ele, compus exclusiv din categoria acestor fotbaliști de top! Tricolori de Mondiale!

Avem un Dinamo în 4-4-2, dar trebuie să menționăm neapărat și jucătorii extraordinari care întregesc tezaurul roș-albilor și care ar putea fi oricând titulari: Augustin Deleanu, Vasile Gergely, Radu Nunweiller, Daniel Timofte, Viorel Moldovan, Florin Prunea, Dănuț Lupu, Gheorghe Mihali.

Și în cazul Rapidului, organizat într-un 4-3-3 imaginar, există soluții excepționale care pot reconfigura echipa de start: Vintilă Cossini, Gheorghe Rășinaru, Ioachim Moldoveanu, Iulian Chiriță, Bogdan Stelea, Ion Vlădoiu, Lucian Marinescu.

În cazul Stelei a trebuit să apelăm la un artificiu, din lipsa… fundașilor! Ne-am permis să îl “tragem” pe Rotariu într-o poziție mai puțin firească, doar ca să putem închega un 3-4-3 cu Zsolt Muzsnay “rezervă”:

Galatasaray, lider pentru străinătate

Înainte de lista completă a tricolorilor de Mondiale furnizați de cluburi românești, să ne arucăm privirea și spre fotbaliștii români la World Cup provenind de la cluburi din străinătate. În această zonă, primul jucător din istorie este… Rodion Cămătaru! Participant la CM 1990 din Italia din tricoul belgienilor de la Charleroi!

Clubul cu cei mai mulți jucători este Galatasaray Istanbul, de unde ne-au reprezentat Gică Popescu, Gică Hagi și Iulian Filipescu. 

Alte patru formații au oferit câte doi jucători, fiecare. Este vorba de Cercle Bruges (Belgia) cu Dorinel Munteanu și Selymes, spaniolii de la Valencia cu Belodedici și Adi Ilie, dar și cei de la Salamanca, prin Stelea și Gabi Popescu, plus olandezii de la PSV Eindhoven cu Gică Popescu și Ovidiu Stângă. În rest, cluburi cu un singur român trimis la Mondiale, la edițiile 1994 și 1998.

LISTA COMPLETĂ A TRICOLORILOR DE MONDIALE DE LA CLUBURI ROMÂNEȘTI

19 Dinamo București (Augustin Deleanu, Vasile Gergely, Cornel Dinu, Radu Nunweiller, Florea Dumitrache, Mircea Lucescu, Ionuț Lupescu, Daniel Timofte, Dorin Mateuț, Florin Răducioiu, Bogdan Stelea, Dănuț Lupu, Ioan Sabău, Ioan Andone, Michael Klein, Mircea Rednic, Florin Prunea, Viorel Moldovan, Gheorghe Mihali)

17 Rapid București (Alexandru Cuedan, Vintilă Cossini, Gheorghe Rășinaru, Ladislau Raffinsky, Iuliu Baratky, Ion Bogdan, Ioachim Moldoveanu, Necula Răducanu, Nicolae Lupescu, Ion Dumitru, Dan Coe, Alexandru Neagu, Iulian Chiriță, Bogdan Stelea, Ion Vlădoiu, Cristian Dulca, Lucian Marinescu)

14 Steaua București (Lajos Sătmăreanu, Gheorghe Tătaru, Silviu Lung, Iosif Rotariu, Marius Lăcătuș X 2 ediții, Gheorghe Hagi, Ilie Dumitrescu X 2 ediții, Gabi Balint, Zsolt Muzsnay, Basarab Panduru, Daniel Prodan, Constantin Gâlcă)

13 Ripensia Timișoara (Vilmos Zombori, Rudolf Burger X 2, Vasile Deheleanu, Rudolf Kotormany, Silviu Bindea X 2, Gheorghe Ciolac, Ștefan Dobay X 2, Sandor Schwartz, Dumitru Pavlovici, Vasile Chiroiu)

7 Juventus București (Emerich Vogl X 2, Ladislau Raffinsky, Rudolf Wetzer, Gustav Juhasz, Gheorghe Brandabura, Coloman Braun-Bogdan), Venus București (Constantin Stanciu, Gheorghe Albu, Lazăr Sfera X 2, Iuliu Bodola, Andrei Bărbulescu, Mircea David)

5 Universitatea Craiova (Gheorghe Popescu, Adrian Popescu, Emil Săndoi, Corneliu Papură, Ovidiu Stângă)

4 CAO Oradea (Karoly Weichelt, Iuliu Bodola, Nicolae Covaci X 2), Steagul Roșu Brașov (Stere Adamache, Mihai Ivăncescu, Nicolae Pescaru, Marian Ivan)

3 Crișana Oradea (Adalber Pullock, Iuliu Baratky, Miklos Nagy), Petrolul Ploiești (Mihai Mocanu, Gheorghe Liliac, Ștefan Preda)

2 Chinezul Timișoara (Rudolf Burger, Adalbert Steiner), Olympia București (Corneliu Robe, Ilie Subășeanu), UDR Reșița (Iosif Czako, Adalbert Deșu), AMEF Arad (Robert Sadowski, Gyula Prassler), UTA Arad (Gheorghe Cornea, Flavius Domide), Universitatea Cluj (Grațian Sepi, Florin Prunea), Național București (Liviu Ciobotariu, Radu Niculescu)

1 Banatul Timișoara (Mikos Kovacs), Dragoș Vodă Cernăuți (Alfred Eisenbeisser), Gloria Arad (Ștefan Barbu), Maccabi București (Samuel Zauber), Sportul Studențesc (Ion Lăpușneanu), CA Timișoara (Stanislau Konrad), ILSA Timișoara (Istvan Klimek), RGM Timișoara (Jozsef Moravetz), Victoria Cluj (Iacob Felecan), Farul Constanța (Marin Tufan), Dinamo Bacău (Emerich Dembrovschi), Argeș Pitești (Nicolae Dobrin)