SPECIAL. „Toni Kroos al României” împlinește 68 de ani. Boloni, fotbalistul de 11, cu 10 pe tricou

Gabriel Peneș 11.03.2021, 14:30
SPECIAL. „Toni Kroos al României” împlinește 68 de ani. Boloni, fotbalistul de 11, cu 10 pe tricou

„Gooooooool!!! Boloniiiiii!!! Goool!! 1-0 pentru România!!”. Glasul lui Cristian Țopescu mai răsună în amintirea multora. „Stângul” lui Ladislau Boloni își făcuse, iar, datoria. Învingeam campioana mondială en-titre, marea Italie condusă de Enzo Bearzot și eram aproape calificați la „Europenele” din 1984. Loți Boloni împlinește astăzi 68 de ani. Secuiul din el a rămas, pe undeva, prin fiecare dintre cei care l-au prins jucând. Un Toni Kroos al acelei Românii.

Fotbalistul de 11, cu numărul 10 pe tricou

Ladislau Boloni e un caz aparte în povestea fotbalului românesc. E ca un coniac fin băut dintr-un pahar scos de la congelator. Exteriorul te înfrigurează, dar interiorul te încălzește. În primul rând, s-a născut într-o familie de secui. Ungur, cum ar spune unii. Apoi, era perioada dominată de Dinamo și U Craiova, iar Steaua construia, sub Halagian, osatura viitoarei câștigătoare a Cupei Campionilor. „Loți-baci” juca, în schimb, la ASA Târgu Mureș. De acolo a fost chemat la națională, în 1975. Tot acolo fiind, a fost declarat cel mai bun jucător al țării, în 1977 și 1983. Și nu în ultimul rând, a fost printre puținii jucători cu facultate făcută „pe bune”. Și nu una oarecare, ci cea de stomatologie. Chiar dacă a terminat-o în 8 ani, „pentru că, efectiv, nu apucam fizic să merg la toate examenele”, povestea Boloni pentru campania „Eu sunt 12”. „Doar la socialism științific am trecut pe bază de Kent”, declara el, amuzat de propria-i mică vinovăție.

E serios, cerebral și ai senzația că orice glumă i-ar înnegura privirea. Dar Boloni e un tip cu simțul umorului și râs curat. Ce poate să iasă dintr-un copil de secui al cărui frate mai mare e eminent la școală? Un om sobru, eminent la școală. Dar fotbalul a plutit mereu ca un duh prin familia Boloni. Iar tatăl a încurajat pasiunea, tocmai pentru că propriul tată iî interzisese categoric această pasiune. Loți a învățat bine tot timpul. Dar a și tras puternic cu stângul, minunatul lui picior. La 17 ani ajungea la ASA Tg. Mureș. A rămas acolo 14 ani și n-ar fi plecat niciodată, dacă ar fi fost după el. „Eu n-am vrut să merg la Steaua. De aceea am și pus niște condiții, că speram să nu poată fi îndeplinite”. Dar Steaua din 84 nu-l putea lăsa pe cel mai bun fotbalist al României din anul precedent, de capul lui. Și i-a îndeplinit condițiile, inclusiv – câți ar fi cerut ceva similar? –  amenajarea unui cabinet stomatologic în incinta stadionului Ghencea.

Interzis la națională, 18 luni, pentru că era etnic maghiar

A luat tricoul cu numărul 10 la națională. Îl purtase Dobrin și nimeni nu îndrăznea să-l poarte. Hagi încă nu apăruse la orizont. Boloni nu a fost un „10” în stilul „Regelui” și recunoaște asta. S-a asemănat mai mult cu Toni Kroos, vajnicul neamț ce apără și azi gloria Realului. Sau chiar cu Steven Gerrard, gloria lui Liverpool, actualul antrenor al lui Ianis Hagi la Rangers. În alergarea și atingerea lui Boloni, gazonul nu avea dubii. Nici mingea dileme. Pasele lui erau clare, precise ca un postulat. Iar șutul făcea să răsune și plasa porții adverse și valea.

Dar nici nu se poate uita că originea lui etnică l-a „eliminat” din națională aproape un an și jumătate. Între iunie 1980 – noiembrie 1981. Motivul, demn de absurditatea unor „tovarăși”: România și Ungaria fuseseră repartizate în aceeași grupă de calificare la Cupa Mondială din Spania. Boloni era văzut drept un posibil „trădător”. Așa a ratat Loți încă vreo 13 convocări sub tricolor. A fost rechemat, apoi, de Mircea Lucescu.

Păcat, mare păcat! Puteam să am mult mai multe selecții. Am avut probleme mari cu numele meu. O prostie! Dar, ce să faci, alea erau vremurile! Cineva de sus, din Partidul Comunist, n-a vrut să riște și am fost exclus din națională. Eram etnic maghiar, iar România urma să joace împotriva Ungariei. Mi-au pus pecetea de trădător! M-a enervat momentul. După un an și jumătate, când am primit convocarea la primul meci cu Lucescu selecționer, am crezut că e o glumă. A fost o bucurie fără limite!”, declara Boloni pentru eusunt12.ro.

În marele meci cu Italia, geniul din teren era Ilie Balaci. Dar coloana vertebrală pe care Balaci putea ridica „ochii” fotbalului la stele era Boloni. Nici marele Dino Zoff, din poartă, nici Gentile, marele „torționar” al lui Maradona de mai târziu, nici Scirea n-au putut să se opună „trasorului” pornit din stângul secuiului aflat sub tricolor. „Baba” – cum îi spunea nebunaticul Lăcătuș – a eliminat-o încă din preliminarii pe campioana mondială.

1984. Avea 31 de ani. A venit momentul Steaua. Loți nu bănuia câtă glorie încă îl aștepta. Chiar dacă, rar, când îl mai făcea „suspect” câte-o licoare înmiresmată, se lua la harță cu toți purtătorii de uniformă. Fie ei milițieni sau militari. Ironia a făcut să ajungă „colonel în rezervă”, deși nimeni nu l-a întrebat dacă vrea. A fost acolo, la Sevilla, în mai 1986, când Duckadam „spăla pe jos” cu ideea că penalty-urile se ratează, nu se apără. Poate că a fost singura dată când „Babei” i-a tremurat un pic piciorul. A fost al doilea executant de penalty al Stelei. Nici Majearu înaintea lui nu avusese mai mult noroc. Loți a ratat și el. Dar Duckadam avea înțelegerea lui cu zeii. Iar Lăcătuș și Balint încă împușcau inorogi cu inconștiența curajoasă a tinereții. Așa că au marcat. Chiar și lovind mingea cu ochii închiși, ca Lăcă.

„Tâmplarul” care a adunat 102 selecții pentru naționala României

A venit apoi Supercupa Europei, câștigată în fața unui Dinamo Kiev ce părea o Barcelonă de peste 25 de ani. În iunie 1988 a sosit și ultimul meci la națională. Loți adunase 102 selecții, fiind, multă vreme deținătorul recordului. Apoi, cu aprobare „ de sus”, cărarea spre Vest. Belgia, Franța. Echipe mici, dar Loți avea deja 35 de ani. Însă e devenit cetățean european. Și antrenor european, mai ales după ce a absolvit cursurile prestigioasei școli de la Clairefontaine. A rămas atras de Belgia și de Franța, unde și-a și stabilit reședința. Unde fiica lui, Eszter, i-a urmat în cariera de…stomatolog. Dar va rămâne mereu drept tehnicianul care l-a descoperit pe Cristiano Ronaldo, la Sporting Lisabona. Un puști cu 6 clase, sărac lipit, dar cu un mre talent și, mai ales, o mare ambiție de a reuși. Că l-a promovat și pe Quaresma, „prințul” centrărilor cu exteriorul, asta deja e pe altă pagină a istoriei fotbalului.

„Toni Kroos al României” împlinește 68 de ani. Boloni, fotbalistul de 11, cu 10 pe tricou
Cristiano Ronaldo, marea descoperire din cariera de antrenor a lui Loți Boloni din vremea în care o antrena pe Sporting Lisabona

Nu contează că, poate chiar de ziua lui, ca Șumudică la Rizespor, Boloni ar putea fi pus pe liber de la Panathinaikos. Peste tot lumea abia dacă mai are răbdare cu ea însăși. Puștiul plecat din Mureș are ce povesti nepoților, Emma și Robin. Asta dacă nu cumva va prefera să le meșterească ceva din lemn, marele lui hobby. Sau visul lui de copil, „să fiu fotbalist și tâmplar”. Chiar și astăzi mai restaurează mobilă veche, în rarele momente libere. Când revine la Tg. Mureș se simte acasă. „Acolo nimic nu mi-e străin și mă simt în siguranță”. Nu ca în București când el, ditamai antrenorul echipei naționale, acum vreo 20 de ani, rămânea blocat de frică în sediul FRF din cauza cîinilor vagabonzi ce patrulau în haită împrejurimile. Coniacul încă nu s-a terminat din „sticla” vieții lui Boloni. Mai are, cu siguranță, câteva sorbituri bune de luat și de oferit. Pentru că o băutură fină se bea cu plăcere, în orice limbă te-ai simți „acasă”. Iar secuiul Boloni și-a făcut din plin datoria pentru România. La multi ani, „Baba”! Și iartă-i pe greci. Fără ei am fi vorbit persana încă de acum 2.500 de ani.