Spitalul Universitar a emis un nou comunicat, sâmbătă dimineaţă, despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu

PLAYSPORT 04.04.2026, 12:14
Spitalul Universitar a emis un nou comunicat, sâmbătă dimineaţă, despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu

Evoluţia stării de sănătate a fostului antrenor al naţionalei Mircea Lucescu, care a suferit un infarct miocardic acut, vineri dimineaţă, ”este firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă”, transmite Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, unde Lucescu este internat din 29 martie şi de unde urma să fie externat vineri.

”Având în vedere interesul firesc manifestat în spaţiul public facem precizarea că evoluţia pacientului este firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă”, anunţă sâmbătă dimineaţă reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă.

SUUB precizează va comunica oficial ”orice element de interes public, dacă va fi necesar”, făcând apel la ”respectarea demnităţii şi intimităţii individuale a fiecărui pacient”.

În cursul dimineţii de vineri, Lucescu a suferit un infarct miocardic acut. El a fost preluat de urgenţă din secţie şi dus în sala de intervenţie, unde  a beneficiat prompt de intervenţiile medicale şi terapeutice necesare, conform protocoalelor în vigoare”, fiind supus unei angioplastii primare.

După intervenţie,  starea lui Mircea Lucescu era stabilă, sub monitorizare atentă de specialitate, el rămânând internat în cadrul Secţiei de Cardiologie.

Ulterior, reprezentanţii unităţii sanitare au anunţat că ”pacientul este stabil, conştient şi cooperant cu personalul medical”.

Lucescu a fost transportat la Spitalul Universitar din cantonamentul echipei naţionale, la 29 martie, după ce a suferit o tulburare majoră de ritm cardiac.

El a fost supus unei intervenţii chirurgicale chiar în ziua meciului amical al României cu Slovacia, scor 0-2. Medicii i-au montat tehnicianului în vârstă de 80 de ani un defibrilator în piept, acesta având rolul de a regla bătăile inimii.

Mircea Lucescu a mai fost internat o dată în acest an, timp de câteva zile în ianuarie şi februarie, din cauza unei infecţii subcutanate. A fost spitalizat la Bucureşti, iar apoi a plecat în Belgia pentru investigaţii medicale.

După evaluări medicale, în februarie, FRF anunţa că Mircea Lucescu urma să fie alături de naţională la barajul pentru Cupa Mondială, ceea ce s-a şi întâmplat.

Cu Lucescu pe bancă, la 26 martie, tricolorii au fost învinşi în deplasare de Turcia, scor 1-0. Nu a mai putut fi alături de echipă şi în Slovacia, deoarece a ajuns la spital după problema cardiacă suferită în cantonament.

Mircea Lucescu a avut probleme medicale şi anterior. În mai 2023, antrenorul a suferit o intervenţie chirurgicală la picior în Ucraina. El suferea de coxartroză. În ianuarie 2025 a fost operat din nou, la şoldul drept, la Bucureşti.

Lucescu şi-a încheiat joi mandatul de selecţioner al echipei naţionale a României.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622