Noul stadion Dinamo chiar se va face, aşa spune ministrul de interne Marcel Vela. Pentru moment s-a mai prezentat o schiţă. Ar fi vorba de o arenă de aproximativ 33.000 de locuri, care ar urma să coste aproximativ 90-100 de milioane de euro. De asemenea, CS Dinamo şi-a lansat o academie de fotbal.
„Așa cum a spus și domnul președinte, noul stadion va fi dedicat echipei de seniori, care are o altă componentă juridică, o altă structură, nu ține de MAI, iar actualul stadion va fi folosit de celelalte echipe și, în mod esențial, de această academie”, a explicat Marcel Vela.
Noul stadion al lui Dinamo ar urma să fie gata peste maximum 24 de luni
Preşedintele CS Dinamo, Ionuţ Popa, a explicat şi el care este stadiul proiectului. Chiar dacă fanii dinamovişti s-au săturat de schiţe, acesta le promite că totul este cât se poate de serios de această dată. Iar lucrarea va fi finalizată între 18 şi 24 de luni.
Am intensificat în ultimul timp demersurile pentru finalizarea acestui proiect. Avem această schiță primită de la CNI. Am procedat spre alipirea terenul din zona Velodromului, urmând, la momentul ieșirii alipirii, să procedăm spre dezmembrare. Vom înainta bucata de teren aferentă dezmembrării CNI-ului pentru a ne oferi soluția finală.
Soluția finală reprezintă adaptarea pe bucata de teren înaintată a stadionului, iar atunci ne vor ieși cu exactitate cotațiile, forma și toate aspectele pe care cu toții le așteptăm. Proiectul se desfășoară cu o viteză alarmantă, chiar dacă este un context epidemiologic pe care nu ni-l doream. Facem toate demersurile și stadionul va fi realizat”, a explicat Ionuţ Popa.
Pe noul stadion Dinamo ar urma să joace echipa din Liga 1, chiar dacă are altă identitate juridică faţă de CS Dinamo. Doar că echipa care a fost preluată între timp de Pablo Cortacero are mari datorii şi riscă să nu primească licenţa pentru viitorul sezon. Investitorul spaniol nu a adus până acum niciun ban la club, iar jucătorii au început deja să îşi rezilieze contractele. Toţi străinii au anunţat că vor pleca la finalul acestui an.