Steaua are parte de o veste bună în acțiunea deschisă la TAS, contra FRF. Militarii au atacat decizia prin care clubul militar a fost obligat să joace departe de Ghencea, în urma incidentelor de la derbi-ul cu Dinamo. Atunci forul condus de Răzvan Burleanu a luat măsuri dure contra roș-albaștrilor deși „câinii” erau organizatorii partidei de pe Arena Națională.
4 etape departe de Ghencea plus o amendă 83.750 lei a fost sancțiunea dură primită de clubul din Ghencea. Împinși la spate de suporteri, șefii clubului au reacționat și au mers la TAS. Iar decizia forului federal reprezintă un prim pas spre victorie pentru roș-albaștri. TAS a anunțat că hotărârea FRF este suspendată, în acest moment, urmând ca o decizie finală să fie luată ulterior.
Este o primă veste bună pentru suporteri, chiar dacă au trecut deja trei din cele patru partide în care Steaua a trebuit să evolueze la Mioveni. De altfel restanța cu Unirea Constanța se joacă la doar câteva ore după aflarea deciziei TAS, prea târziu să mai schimbe ceva.
Măcar partida cu Oțelul, unul din derbi-urile Ligii secunde, se va putea disputa în Ghencea. Iar clubul va spera ca măcar amenda să fie anulată definitiv la forul de la Lausanne.
Războiul dintre CSA Steaua și FCSB continuă pe toate fronturile. Fanii celor două echipe nu ratează nicio ocazie de a se tachina reciproc. Recent, Gheorghe Mustață a declarat că echipa armatei se va desființa în maxim un an.
De 8 ani de zile, CSA Steaua și FCSB se războiesc pentru palmaresul echipei Steaua, cea care în anul 1986 a cucerit Cupa Campionilor Europeni.
Am curaj să vă spun ceva în direct. Dacă secția de fotbal a clubului CSA promovează în următorii doi ani, nu mai calc în Peluză. Mă retrag definitiv. Sursele mele îmi spun că următorii doi ani nu vor putea promova. Mai mult decât atât. Am curajul să spun că foarte posibil, într-un an, acea echipă dispare.
Am aflat că se fac eforturi la cel mai înalt nivel să se schimbe legea în favoarea CSA Steaua, dar asta nu cred că se poate întâmpla.
Dacă totuși vor schimba legea pentru ca Armata să promoveze, suntem pregătiți să scoatem zeci de mii de oameni în stradă. Vom demonstra și noi. Să vedem ce vor alege mai marii. Să favorizeze o mie sau să nu își pună în cap sute de mii, a declarat Gheorghe Mustață