Șucu visează să dea marea lovitură și să-l aducă pe Lucescu! Detalii de la omul care a stat lângă patronul Rapidului în ultimele săptămâni

Bogdan Solomon 30.04.2024, 16:32
Șucu visează să dea marea lovitură și să-l aducă pe Lucescu! Detalii de la omul care a stat lângă patronul Rapidului în ultimele săptămâni

Dan Șucu pregătește o adevărată lovitură la Rapid pentru sezonul viitor. Omul care i-a fost aproape în ultimele săptămâni a oferit toate detaliile.

Giuleștenii traversează cea mai dificilă perioadă de când omul de afaceri a devenit acționar majoritar. Cu doar un punct obținut de la startul playoff-ului, cupele europene par un vis interzis.

Cel mai probabil, Bogdan Lobonț va rămâne până în vară, iar apoi se vor produce schimbări importante atât la nivelul băncii tehnice, cât și în staff-ul administrativ. Președintele Daniel Niculae pare la rândul său pe picior de plecare.

Mircea Lucescu la Rapid? Omul care a stat lângă Dan Șucu în ultima perioadă vine cu dezvăluiri

Concret, Dan Șucu face tot ce îi stă în putință pentru a-l convinge pe Mircea Lucescu să vină la Rapid. Acesta este liber de contract din noiembrie 2023, de când s-a despărțit de Dinamo Kiev.

Planul poate părea fantezist, dar Nicolae Cristescu lasă de înțeles că fanii alb-vișiniilor sunt îndreptățiți să spere că până la urmă va deveni realitate. De altfel, „Il Luce” a urmărit din tribune meciul cu Universitatea Craiova.

„(n.r. Cine ar putea să vină antrenor?) Lucescu, Mircea Lucescu, că la Răzvan nu putem să ajungem. E liber de contract și sperăm să nu semneze cu Beșiktaș. Poate ia pe lângă el pe cineva, poate pe Șumudică.

Păi, de ce să nu visăm, e un vis care poate deveni realitate și o realitate foarte frumoasă. Nu mai vorbim de notorietatea lui, de valoarea lui, e un profesionist desăvârșit. Tatonări au fost, domnul Șucu normal că și-l dorește și normal că insistă.

Eu spun că mi-aș dori, Șumudică ar fi și el o variantă, dar decizia o ia domnul Șucu. A investit foarte mulți bani, dar e păcat. Jucătorii nu-și dau sufletul pe teren. Când îmbraci tricoul Rapidului trebuie să-ți dea lacrimile”, a declarat Cristescu la Digi Sport.

Concluziile lui Mircea Lucescu după Rapid – Universitatea Craiova

La scurt timp după fluierul final al partidei cu Universitatea Craiova, Mircea Lucescu a analizat prestația Rapidului: se impun anumite schimbări, inclusiv la nivelul lotului.

„O echipă se construiește greu. Nimeni nu este sigur de nicio investiție. Eu cred că Rapidul a plecat pe un drum bun. Acum e vorba și de răbdare. O echipă se construiește cărămidă cu cărămidă.

Sunt jucători care au demonstrat că merită să joace la Rapid, alții trebuie schimbați. Cu siguranță, domnul Șucu va analiza foarte bine acest an. Au fost momente extraordinare la Rapid.

Șucu știe ce trebuie să facă să ajungă la continuitate. E imposibil să câștigi un campionat dacă ai momente formidabile și după foarte slabe. După 4-0 cu FCSB lumea se gândea că Rapid poate ataca titlul.

Sezon complet ratat greu de spus. E un moment în care trebuie să fie luate niște decizii. Nu pot să discut eu despre un antrenor. Un antrenor este judecat în final de carieră mai mult. Celorlalți trebuie să le acorzi circumstanțe. Sunt antrenori tineri”, a explicat tehnicianul de 78 de ani.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622