În urmă cu mai mulți ani, Loredana Groza a pozat în Playboy. Pentru fotografiile incendiare, cântăreața a încasat o sumă frumoasă de bani. De curând, vedeta a fost invitată la podcastul lui Mihai Morar, acolo unde a vorbit despre aparițiile sale în revista destinată adulților.
După cum vă spuneam, în urmă cu peste două decenii, Loredana Groza a apărut pe coperta revistei Playboy. Mai precis, asta se întâmpla în toamna lui 2000, când celebra revistă destinată adulților împlinea un an pe piața din România. Pentru aparițiile sale nud, cântăreața a încasat o sumă frumușică de bani.
Pentru a renunța la haine și a poza în Playboy, Loredana a primit nu mai puțin de 13.000 de euro. La vremea respectivă, suma încasată de artistă era cea mai mare primită de o vedetă din România. Ședința foto a avut loc în curtea unei biserici din Grecia, iar revista cu cântăreața pe copertă s-a vândut în sute de mii de exemplare.
Nu cu mult timp în urmă, Loredana Groza a fost invitat la podcastul lui Mihai Morar. La ”Fain&Simplu”, îndrăgita cântăreață și-a deschis sufletul și a dezvăluit ce a convins-o să pozeze în revista pentru bărbați. Conform spuselor Loredanei, a fost vorba despre un fel de manifest pentru femei.
”Da, a fost greu. Doar că ceea ce m-a convins a fost faptul că tocmai ce născusem, atunci s-a întâmplat să accept. Începusem să observ în societatea din România că dacă ai născut, dacă ai trecut de 30 de ani, gata, ești bătrână. Am spus: ‘Uite, e un mod de a spune o opinie despre asta și de a le ajuta pe alte femei care sunt ca mine să nu se lase copleșite de această idee’. A fost o chestie artistică, nu a fost nimic vulgar, în Santorini. 250.000 de copii vândute. Pentru o revistă în România este o cifră mare”, a mărturisit artista.
Totodată, Loredana Groza a vorbit și despre apariția ei topless în filmul ”A doua cădere a Constantinopolului”. Din acest punct de vedere, artista a mărturisit că a fost o mutare spontană și că nu a fost anunțată înainte de scena respectivă.
Chiar înainte de a filma secvența cu pricina, vedeta fusese fotografiată de paparazzi în ipostaze incendiare. Mai exact, cântăreața a fost surprinsă topless pe o plajă din Italia. Cum era și de așteptat, imaginile au ajuns peste tot în ziare.
”Știi care a fost toată faza? Totul a fost spontan. Octavian Sava și domnul Mureșan au venit la mine, la Sala Palatului, și mi-au zis că au un rol pentru mine într-un film. Nu mi-au spus nimic despre scena asta. Ideea e că înainte fusesem surprinsă făcând topless în Italia, îmi era rușine să mai merg pe stradă în Onești.
Fotografii au publicat atunci pozele într-un ziar, dar era la modă treaba asta în anii 90. Deci eu am fost victima paparazzilor de dinainte să se știe la noi de chestia asta. Am fost pe prima pagină pusă, tot felul de comentarii, bine că nu era internet”, a mai spus vedeta.