Super Cosmin-Contra face ravagii în Arabia Saudită. Echipa sa este de neoprit și obține succes după succes

Bădulescu Silvian 08.01.2022, 11:21
Super Cosmin-Contra face ravagii în Arabia Saudită. Echipa sa este de neoprit și obține succes după succes

Cosmin Contra este de neoprit în Arabia Saudită. Fostul selecționer al primei reprezentative a României a câștigat în ultima etapă din campionat, iar echipa sa a ajuns la șapte victorii consecutive în toate competițiile.

2-0 și locul 1

Al-Ittihad, formația antrenată de Cosmin Contra, a câștigat în ultima etapă de campionat, scor 2-0, împotriva formației Al Feiha. Românul s-a distanțat în fruntea clasamentului și, la sfârșitul stagiunii, el poate cuceri primul titlu de campion din cariera sa, fie de jucător sau antrenor.

Golurile liderului au fost marcate de Omar Hawsawi (minutul 34) și Romarinho (minutul 67), reprezentând al șaptelea succes consecutiv, pe toate planurile, pentru elevii lui „Guriță”. Dintre acestea, șase au fost obținute în campionat și unul în Cupa Regelui.

Al Ittihad a acumulat 35 de puncte după 15 etape, fiind la patru lungimi distanță față de Al Shabab, ocupanta locului secund. Podiumul este completat de Al Nasr Riyadh, echipă despre care se scrie că l-ar fi dorit pe Florin Tănase, căpitanul celor de la FCSB.

Cosmin Contra nu a câștigat niciun trofeu de campion nici ca jucător, deși a evoluat la echipe precum Dinamo București, AC Milan sau Atletico Madrid, dar nici ca antrenor. Acesta a fost aproape cu Dinamo, în stagiunea 2016/2017, dar a pierdut, în ultima etapă, titlul. Până acum are o Cupă a României cu Petrolul Ploiești și o Cupă a Ligii cu Dinamo în palmares.

„Am crezut într-un proiect care a fost o minciună de la început”

Ultima aventură înainte de Arabia Saudită a fost „popasul” din „Ștefan cel Mare”. Ademenit de un așa-zis „proiect spaniol”, cu jucători din Spania și condiții promise, Cosmin Contra a plecat pe ușa din dos de la Dinamo, intrând în conflict cu fanii. Aceștia l-au acuzat că nu este dinamovist, cerându-și banii într-o situație atât de dificilă.

Acesta a declarat că nu a avut nicio legătură cu spaniolii conduși de Pablo Cortacero, pe când situația de la echipă a fost foarte dificilă.

Orice punct de vedere am, nu o să intereseze pe nimeni. Dacă cei din DDB se simt mai bine când mă acuză pe mine, atunci să fie sănătoși. Eu știu cât am suferit patru luni acolo și cât am încercat să fac treabă într-o atmosferă imposibilă creată de spanioli.

Am crezut într-un proiect care a fost o minciună de la început. Eu le doresc celor din DDB să reușească să salveze echipa de la retrogradare. Să acuzăm oameni care chiar au vrut să facă ceva e ușor.

După șase luni, am luat două salarii fără să ameninț pe nimeni și fără să mă bată gândul să dau în judecată clubul” a răspuns acesta suporterilor dinamoviști.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622