Au mai rămas doar câteva zile până la startul turneului WTA 1000 de la Indian Wells. Simona Halep a ajuns deja în California și a bifat și primele antrenamente. Fosta lideră mondială a avut parte de o mare surprinză, după ce a aterizat în Statele Unite.
Simona Halep se simte mai bine, după accidentarea care i-a dat mari bătăi de cap. Deși nu era sigură că va putea evolua la Indian Wells, sportiva de la malul mării a ajuns cu bine în America. Fostul lider WTA are încredere în forțele proprii și speră să-și intre rapid în ritm.
Până la primele meciuri, jucătoarele au avut ocazia să se întâlnească la antrenamente. Pe rețelele de socializare au apărut deja câteva imagini cu cele care vor evolua la turneul de la Indian Wells, din Statele Unite ale Americii, care se dispută în perioada 6-17 octombrie.
Fosta lideră a ierarhiei WTA a fost surprinsă pregătindu-se alături de Gabriela Ruse (92 WTA). Antrenorul Gabrielei, Andrei Cociașu, este cel care a publicat pe Instagram fotografiile din complexul de la Indian Wells.
Într-o altă fotografie, Gabriela Ruse apare alături de Emma Răducanu, jucătoarea britanică de origine română care a câștigat recent US Open.
Câștigătoarea de la Roland Garros și Wimbledon și-a stabilit un nou obiectiv. Românca a dezvăluit cum vrea să abordeze partida, precizând că va face câteva schimbări.
Vreau să progresez tactic, tehnic, să fac unele modificări pentru că după o pauza mare mi-am pierdut puțin ritmul, dar pare că mă simt bine pe teren la antrenament. Să vedem la meciuri acum. Așteptări bune, îmi doresc să joc bine. M-am antrenat foarte bine, am încredere. A fost cel mai greu an, cu accidentările pe care le-am avut, accidentări destul de mari.
Nu mă gândesc să câștig turnee. Felul în care mă simt pe teren, încrederea nu este la nivel maxim. Sper să am câteva meciuri bune.”, a spus Simona Halep, înainte de a pleca spre Indian Wells.
În ceea ce privește premiile acordate la turneul WTA de la Indian Wells, câștigătoarea va încasa aproximativ 1,2 milioane de dolari. În schimb, finalista va fi recompensată cu 640.000 de dolari. Sportivele care se vor opri în semifinalele competiției vor încasa 335.000 de dolari, iar cele care nu vor reuși să treacă de sferturi vor primi 175.000 de dolari.