Poli Iași va fi una dintre favoritele luptei pentru promovarea în Superliga, crede Cornel Șfaițer. Moldovenii au legitimat 20 de jucători noi în această vară și se vor bate cu Dinamo și Steaua pentru supremație în noul sezon din Liga 2.
Poli Iași s-a clasat în sezonul regular trecut pe locul 11. În play-out, moldovenii au fost la doar un pas peste locurile retrogradabile. În acest sezon, speranțele sunt mari. Cornel Șfaițer este noul președinte al clubului, Claudiu Niculescu a fost numit pe banca tehnică, iar echipa a primit o „infuzie” masivă de jucători. Steaua, Dinamo, Oțelul, Concordia sau Csikszereda sunt între echipele care anunță pretenții la primele șase locuri.
Retrogradată din Superliga în urmă cu trei sezoane, Poli Iași încearcă să revină în elita fotbalului românesc. Are parte și de sprijinul lui Cornel Șfaițer. Președintele clubului anunță că vor mai veni un portar, un mijlocaș și un atacant, în ciuda celor 20 de transferuri de până acum.
„Am încercat să creionăm un lot cu care să ne atingem obiectivul propus. Sunt foarte multe noutăți, dar și foarte mulți tineri jucători. Probabil conducem în topul achizițiilor, ca număr, dar am încercat să aducem jucători pe toate compartimentele, să avem concurență, pentru că asta doresc antrenorii.
Încă suntem în căutări, o să mai vină un portar, un număr 10, probabil și un atacant. Va fi un campionat greu, pentru că sunt destule echipe cu ambiții. Nu ne va fi ușor, toată lumea ne vede favoriți din ce am văzut, dar cred că un prim pas este să ne calificăm în play-off.
Important este că am adus jucători care au evoluat în sezonul trecut, jucători cu un CV interesant pentru Liga 2 și aștept cu nerăbdare să-i vedem la lucru”, a declarat Cornel Șfaițer, conform Liga2.ro.
Între numele cunoscute aduse de Poli Iași sunt Gabriel Vașvari și Răzvan Tincu, veniți de la Sepsi. „Eu nu vreau să le transmitem jucătorilor această presiune. E clar că unii jucători au venit doar pentru performanță, sunt fotbaliști care au evoluat în Liga 1. Ni s-au alăturat în acest proiect pentru că este vorba despre Politehnica Iași și este clar că va fi o ambiție în plus din partea lor. Nu aș vrea să fie o presiune în plus pe jucători.
Ne-am străduit cu toții să facem lucrurile foarte bine, să vedem în ce măsură am reușit. Trebuie să avem puțină răbdare, pentru că sezonul e lung și în fața lui Poli Iași toți vor da totul, indiferent că e o nou-promovată sau o echipă cu pretenții”, a mai spus oficialul ieșean.
„Din ce am văzut în cantonament, jucătorii experimentați i-au primit foarte bine pe cei tineri. Le-am spus și eu că au exemple în vestiar, cum sunt Vașvari, Tincu, Plămadă sau Martac, acum nu ne rămâne decât ca staff-ul și noi ceilalți să-i dezvoltăm bine pe cei tineri. E foarte important să reușim cu ei, pentru că sezonul e lung și diferența o fac și cei tineri. De aceea avem și mulți tineri în lot, e o zonă care mă preocupă, îmi place să dezvolt tinerii.”, a încheiat președintele lui Poli Iași