Gaz Metan Mediaș este într-o situație disperată. Cu mari probleme financiare, dar și cu un parcurs dezastruos în Liga 1, medieșenii se zbat în subsolul clasamentului. Sâmbătă seară, Gaz Metan a pierdut pe teren propriu în fața lui CFR Cluj. În mod surprinzător, Mihai Stoica le ia apărarea clujenilor după ce aceștia au primit acuzații din tabăra medieșenilor.
Gaz Metan Mediaș este într-o situație foarte delicată, atât finaciar cât și sportiv. Sâmbătă seară, medieșenii au pierdut pe teren propriu contra lui CFR Cluj, scor 1-2. La finalul meciului, Ilie Poenaru i-a acuzat pe clujeni pentru că l-au ofertat pe Yuri Matias, chiar în ziua meciului.
Comentând pe seama acestor acuze, Mihai Stoica o apără pe CFR Cluj. Managerul FCSB susține că echipa din Gruia a procedat corect la negocieri. Oficialul vicecampioanei nu le găsește nicio scuză jucătorilor neplătiți de la Gaz Metan, pe care îi acuză că se complac în această situație.
Să nu vorbim de drama jucătorilor de la Mediaș, că nu e nicio dramă. Jucătorii de la Mediaș, dacă voiau și depuneau memorii, erau liberi de foarte mult timp. Acceptă situația asta și după plâng. Nu, regulamentul e foarte clar și cred că trebuie să vorbiți cu cineva de la AFAN. E foarte clar. Toată lumea plânge de nu mai poate.
Poenaru e supărat pe CFR. CFR n-a încălcat regulamentul. A intrat într-o negociere. Înțeleg că a bătut palma cu Gaz Metan Mediaș. De ce n-a jucat Yuri ieri? A, ok, dacă a fost apăsat Yuri, e problema lui și a lui Poenaru. Braun n-a fost apăsat. A jucat cu CFR și au făcut 1-1. Ionuț Badea n-a fost apăsat de situație. Roger a jucat și au făcut 0-0″, a spus Mihai Stoica, la Telekom Sport.
La finalul meciului Gaz Metan – CFR Cluj, Ilie Poenaru a lansat acuze dure la adresa echipei din Gruia. Tehncianul le reproșează ardelenilor pentru faptul că l-au ofertat pe Yuri Matias, chiar înaintea meciului direct. Mai mult, Poenaru a dezvăluit că jucătorul l-a rugat să nu îl folosească împotriva lui CFR Cluj. Asta datorită faptului că ajunsese deja la un acord cu ardelenii, preferând să nu dea naștere unor speculații.
E un lucru care mă deranjează tare. Dacă cei de la CFR și Craiova vor un jucător, nu este normal să transferi un jucător cu o zi înainte de meci. Am fost contactați de CFR, acum o săptămână au făcut o ofertă pentru Yuri, eu nu am fost de acord cu suma.
Ieri, au acceptat oferta pe care au am cerut-o, dar nu este normal. Jucătorul de două zile este bulversat, a venit la mine, îmi participă la faze fixe și azi îmi vine și îmi spune că nu poate să joace, că e terminat, că e o presiune mentală. S-a creat această presiunea din partea lor, știau că e un jucător care îmi dă echilibru. Atunci am decis să nu îl iau în lot, dar nu este corect ceea ce se întâmplă. Îi urez lui Yuri multă baftă la noul său club”, a declarat Ilie Poenaru.