Suspendarea înseamnă retragerea definitivă pentru Simona Halep. Fostul antrenor al româncei nu crede că viitorul sportivei este unul roz

Dragos Stefanescu 21.10.2022, 20:12
Suspendarea înseamnă retragerea definitivă pentru Simona Halep. Fostul antrenor al româncei nu crede că viitorul sportivei este unul roz

În cursul zilei de vineri, Simona Halep a făcut un anunț uluitor. Marea noastră campioană a dezvăluit că a fost depistată pozitiv la Roxadustat, o substanță interzisă. Astfel, Simona a fost suspendată provizoriu de către Agenția Internațională de Integritate a Tenisului. Firicel Tomai, fost antrenor al constănțencei, crede că această suspendare poate însemna retragerea definitivă a Simonei.

Fostul antrenor al Simonei Halep, previziuni sumbre despre viitorul constănțencei

Simona Halep a făcut un anunț uluitor în cursul zilei de vineri. Marea noastră campioană a dezvăluit că a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă. Se pare că totul s-a întâmplat la testul anti-doping efectuat la US Open 2022, turneu pe care Simona l-a părăsit încă din primul tur. Românca a fost suspendată provizoriu de către Agenția Internațională de Integritate a Tenisului.

Dup aflarea acestei vești, Firicel Tomai, fostul antrenor al Simonei, a făcut câteva previziuni sumbre referitoare la viitorul constănțencei. Acesta crede că Simona s-ar putea retrage definitiv din tenis dacă suspendarea sa va fi lungă.

Eu aș fi făcut mai repede publică situația, nu după proba B. Era bine dacă ar fi făcut public mai repede că a fost depistată pozitiv. Ar fi ajutat-o. Dacă ea dovedește că nu a luat de bună știință, WTA o va susține. Ea are o imagine bună.

E greu să vorbim acum despre revenirea după suspendare. Decepția va fi destul de mare. Nu cred că va mai avea energia să revină la cel mai înalt nivel. Trebuie să ținem cont și de vârstă”, a declarat Firicel Tomai la Digi Sport.

Mesajul Simonei Halep după ce a fost depistată pozitiv la o substanță interzisă

Simona Halep a ținut să sublinieze că niciodată nu a luat în calcul varianta de a trișa. Marea noastră campioană susține că nu a știut că ar fi luat medicamente care ar fi putut conține această substanță interzisă, Roxadustat.

Totodată, Simona a anunțat că se va lupta până la capăt pentru a demonstra că nu a consumat cu bună știință acea substanță. Nu în ultimul rând, constănțeanca și-a manifestat încrederea legată de faptul că totul se va termina cu bine în cele din urmă pentru ea.

Astăzi încept cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat într-o cantitate extrem de mică, veste ce a venit ca cel mai mare șoc din viața mea.

De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte nici măcat o dată, întrucât este total împotriva tuturor valorilor cu care am fost educată. Fiind pusă în fața unei asemenea situații nedrepte, mă simt complet confuză și trădată.

Voi lupta până la sfârșit pentru a demonstra că nu am avut niciodată cunoștință de faptul că am luat orice substanță interzisă și am credința că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la suprafață.

Nu este despre trofee sau bani. Este despre onoare și despre povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu jocul de tenis în ultimii 25 de ani”, a anunțat Simona Halep prin intermediul rețelelor de socializare.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622