Nu toate campionatele din Europa beneficiază de sistemul de arbitraj video (VAR). O țară refuză cu înverșunare implementarea lui, după o serie de proteste masive ale fanilor.
În România, cluburile au solicitat de nenumărate ori ca acesta să fie introdus, din dorința de a exista cât mai puține greșeli de arbitraj. Măsura a fost luată în vara anului 2022.
Suedia este statul care nici nu concepe să apeleze la sistemul VAR în meciurile din primul eșalon. Vorbim, practic, despre singurul dintre cele 30 de campionate ale Europei care au o astfel de abordare.
Chiar Fredrik Reinfeldt, președintele Federației de la Stockholm, a făcut anunțul, dezvăluind și motivele pentru care s-a ajuns în această situație. Cluburile din primele două ligi, plus două federații regionale au votat împotriva arbitrajului video.
Cel puțin jumătate dintre ele sunt controlate de suporteri, care dețin pachetele majoritare de acțiuni și se implică activ în luarea celor mai importante decizii. Un astfel de model există și în Germania.
„Allsvenskan s-a pronunțat, după ce cluburile și-au exprimat opoziția față de această tehnologie specifică. Dacă am numărat corect, avem 18 cluburi de elită din totalul de 32, plus două federații regionale, care au declarat că nu vor să folosească asistentul video. Respectăm decizia lor”, a declarat omul care conduce destinele forului suedez.
„Acest vot contra indică un dezacord clar bazat pe preferințele culturale, pe problemele de autenticitate ale jocului de fotbal și pe preocupările potențiale privind impactul tehnologiei asupra ritmului și a emoțiilor meciurilor. Motivele care au condus la această decizie contra VAR este analiza în profunzime a ofsaidurilor și a frecvența întârzierilor în luarea unor decizii clare. De aici întreruperile care durează adesea câteva minute și reacția negativă a spectatorilor”, a scris cotidianul Aftonbladet.
În campionatul românesc, arbitrii VAR au stârnit o mulțime de reacții dure din partea jucătorilor, antrenorilor sau conducătorilor de cluburi. Cea mai recentă i-a aparținut lui Cristian Săpunaru, imediat după derby-ul cu FCSB de pe Arena Națională, scor 2-2.
„Nu voi comenta arbitrajul. N-am făcut-o niciodată. Singura chestie pe care pot s-o spun e că a ieșit mingea doi metri la acel gol. La noi VAR-ul e penibil, penibil, dar nu voi comenta arbitrajul. A fost un meci frumos”, a răbufnit căpitanul Rapidului.