Tătărușanu, aproape să schimbe echipa în Serie A. Portarul român pleacă de la Milan

Bogdan Solomon 09.04.2023, 14:26
Tătărușanu, aproape să schimbe echipa în Serie A. Portarul român pleacă de la Milan

La cei 37 de ani ai săi, Ciprian Tătărușanu e pe picior de plecare de la AC Milan, dar ar putea rămâne în Serie A și din sezonul viitor. Jurnaliștii italieni anunță că echipa la care evoluează un alt internațional român a pus ochii pe goalkeeper.

Tătărușanu ar putea rămâne în Serie A. Este dorit de Empoli

Potrivit milannews24.it, Empoli, echipă aflată în momentul de față pe poziția a 14-a în clasament, și-a manifestat interesul pentru transferul lui  „Tătă”, căruia îi va propune un contract valabil pe un singur sezon. Totul depinde, însă, de situația titularului dintre buturi, Guglielmo Vicario (26) de ani, aflat „pe radarul” mai multor echipe importante datorită prestațiilor entuziasmante din actuala stagiune.

De asemenea, pentru a parafa înțelegerea, românul va trebui să-și reducă semnificativ pretențiile financiare, în condițiile în care la AC Milan încasează nu mai puțin de 1,2 milioane de euro pe an, mai mult decât vedeta Zlatan Ibrahimovic. La Empoli ar evolua alături de Răzvan Marin.

„Contractul lui Tătărușanu expiră în luna iunie și nu va fi reînnoit. Ajuns aici în septembrie 2020 pentru a-l înlocui pe Gianluigi Donnarumma, românul s-a trezit apoi, de-a lungul sezoanelor care au urmat, jucând o serie de meciuri pe care poate nici în cele mai optimiste visuri nu și-ar fi imaginat vreodată să le joace.

Acum, ar putea ajunge la o echipă unde să fie titular. Empoli ar putea să fie o soluție grozavă pentru el, mai ales având în vedere inevitabila vânzare a lui Guglielmo Vicario, protagonistul unui sezon mai puțin reușit. Ideea de a-l înregimenta gratuit pe Tătărușanu, chiar dacă numai pentru un sezon, îi gâdilă foarte plăcut pe cei din conducerea lui Empoli. Fotbalistul ar trebui să își diminueze, însă, pretențiile salariale”, notează sursa citată.

Și Ibrahimovic e pe picior de plecare de la AC Milan. Unde ar putea ajunge

Ciprian Tătărușanu nu este singurul jucător de care AC Milan s-ar putea despărți la finalul stagiunii. Presa din Peninsulă scrie că Zlatan Ibrahimovic (41 de ani) ar putea ajunge la Monza, unde este dorit insistent de fostul patron al „diavolilor”,  Silviu Berlusconi. De altfel, acesta a vorbit recent despre starul suedez, sfătuindu-l să nu spună adio fotbalului în momentul în care își va agăța ghetele în cui.

Zlatan este un mare campion, puterea sa mentală și caracterul său sunt de nemaiîntâlnit. Știu că își dorește cu adevărat să joace în continuare și doar el poate decide când se va retrage.

În privința viitorului său, sunt convins că va continua să aibă roluri importante în lumea fotbalului. Are inteligența necesară și carisma pentru a face orice își dorește. Inteligența lui Ibrahimovic va fi prețioasă ca antrenor sau ca director sportiv”, a declarat Berlusconi.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622