Continuă telenovela la Dinamo după demiterea italianului Dario Bonetti, Mircea Rednic urmând să fie contactat din nou pentru negocieri. „Puriul” se va întâlni cu Nicolae Bagea pentru a discuta termenii unei noi reveniri în Ștefan cel Mare. Dacă se va ajunge la o înțelegere, Rednic o va antrena pe Dinamo pentru a 5-a oară în carieră.
A început o nouă telenovelă la Dinamo cu Mircea Rednic în rol principal. „Câinii” l-au demis la începutul săptămânii pe italianul Dario Bonetti (60 de ani) din cauza rezultatelor slabe. Eșecul cu 0-6 din derby i-a fost fatal lui Bonetti, iar Dinamo a început să îi caute înlocuitor.
Încă de atunci, pe lista „câinilor” s-a aflat și Mircea Rednic. Alături de „Puriu” s-au mai regăsit nume ca Vasile Miriuță, Dusan Uhrin, Cristiano Bergodi sau Ilie Poenaru. Niciunul nu a acceptat să revină în Ștefan cel Mare, iar Iuliu Mureșan a apelat la o soluție de avarie: l-a pus interimar pe Sorin Colceag, antrenor cu licență UEFA Pro care pregătea Dinamo 2.
Însă, în perioada următoare ar putea avea loc o nouă schimbare. Potrivit gsp.ro, Mircea Rednic ar putea fi convins în cele din urmă să revină. El se află în București în aceste zile și urmează să poarte o serie de negocieri cu Nicolae Badea.
Conform sursei citate, Iuliu Mureșan ar fi principalul impediment în realizarea mutării, însă Mircea Rednic ar fi trecut peste micul conflict pe care l-a avut în trecut cu actualul administrator special de la Dinamo.
Iuliu Mureșan și Mircea Rednic au colaborat la CFR Cluj în perioada iunie – august 2013, iar relația dintre ei a rămas tensionată de atunci. Doar 4 meciuri a stat Rednic pe banca CFR-ului în mandatul său din 2013, înainte de a părăsi echipa cu scandal.
Se complică situația la Dinamo din cauza lui Dario Bonetti? Ce ar putea face italianul.
Până să se concretizeze discuțiile cu Mircea Rednic, de formația din Ștefan cel Mare se va ocupa Sorin Colceag. Acesta îl va avea în staff pe Iulian Mihăescu, care îi va fi secund, dar și pe Iulian Matei, care s-a ocupat până recent de centrul de copii și juniori.
În calitate de jucător, Sorin Colceag a evoluat pentru echipe ca Dinamo, U Cluj, FC Național, Rocar București, Politehnica Iași, FC Argeș sau FC Brașov. De asemenea, el a jucat și în afara României la formații ca NK Zagreb (Croația), Lokeren (Belgia), Viktoria Plzen (Cehia), Panionios și Panserraikos (Grecia).
Fostul portar și-a început cariera de antrenor în 2010, când s-a ocupat de pregătirea goalkeeperilor de la FC Viitorul Constanța. Ulterior, în 2014 a devenit antrenor principal la Popești Leordeni.
El a mai fost secund la U Cluj și principal la Metaloglobus și Zimbru Chișinău. De asemenea, în perioada 2016 – 2018 a antrenat selecționatele U16 și U17 ale României.
Sorin Colceag deține licența UEFA PRO. Debutul său în Liga I va avea loc duminică, de la ora 19:00, când Dinamo primește vizita celor de la FC Botoșani.