Toată Europa e cu ochii pe el după ultimul meci. Apare o nouă stea în fotbalul mondial

Radu Bordei 10.02.2021, 14:39
Toată Europa e cu ochii pe el după ultimul meci. Apare o nouă stea în fotbalul mondial

Toată Europa e cu ochii pe el după ultimul meci. Real Madrid pare să fi lansat un nou viitor mare talent. Tânărul de doar 20 de ani a impresionat la prima sa apariție ca titular în tricoul galacticilor, mai ales că echipa lui Zidane a și reușit să câștige. Daca până în urmă cu câțiva ani, galacticii erau cunoscuți pentreu vedetele transferate cu sute de milioane, acum au schimbat politica. Iar tinerii care pot să crească valoric primesc mai multe șanse.

Așa a fost cazul și cu Marvin Olewala Park, jucătorul de bandă dreaptă. tânărul de 20 ani a fost titular în victoria cu Getafe.

Toată Europa e cu ochii pe el după ultimul meci. A profitat de criza din lotul lui Zidane

Managerul francez se confruntă cu probleme mari de efectiv în acest sezon, ceea ce a dus și la o serie de rezultate nesatisfăcătoare. Eden Hazard, Sergio Ramos sau Toni Kroos sunt o parte din absenții de marcă. Iar pe postul de fundaș dreapta, lucrurile stau și mai rău. Francezul nu are la dispoziție niciuna dintre variantele utilizate până acum. Nici Carvajal, nici Odriozola sau Lucas Vasquez n-au fost disponibili.

Zidane tocmai a revenit după ce a stat în izolare pentru că a fost infectat cu Covid-19

Așa că Zidane a trebuit să apeleze la varainta Marvin, fotbalistul provenit din Academia proprie. Acesta s-a descurcat foarte bine și a oferit desută siguranță în apărare, înainte de a fi înlocuit în repriza secundă.

A impresionat prin viteza sa

Marvin a fost schimbat de Zidane pentru că avea nevoie de mai mult în ofensivă. Tânărul a arătat viteză și calități fizice foarte bune, dar mai are de lucrat când vine vorba de jocul de atac. Aceasta este și părerea unuia dintre antrenorii fotbalistului de la academie.

Este unul din cei mai rapizi jucători pe care i-am văzut. Nu cred că are ce îi trebuie pentru a juca atacant lateral, dar cu niște antrenamente tactice, se va transforma într-un fundaș excelent. Are picioare de sprinter și nu va putea fi depășit, l-a caracterizat antrenorul în presă

Zidane este în mare dificultate

Evoluția lui Marvin și rezultatul cu Getafe au mai îndulcit puțin situația lui Zidane. Francezul știe că trebuie să câștige campionatul sau Liga Campionilor pentru a mai rămâne pe banca madrilenilor și în sezonul viitor. Problemele mari de lot, însă, îi încurcă toate planurile și tensiunea se acumulează. Zidane s-a și certat cu ziariștii, înainte de meci, gest care trădează tensiunea francezului. Acesta este în pericol, deși a cucerit titlul în sezonul trecut

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622