Toni Petrea, prima declarație după revenirea la FCSB: „Nu am venit să mă gândesc la plecare” Mesaj pentru suporteri

Robert Zanfir 20.11.2021, 18:59
Toni Petrea, prima declarație după revenirea la FCSB: „Nu am venit să mă gândesc la plecare” Mesaj pentru suporteri

Toni Petrea a avut prima declarație după revenirea neașteptată la FCSB. Antrenorul a vorbit despre lupta la titlu, pe care o vede ca pe o provocare, dar a avut și un mesaj pentru suporterii echipei.

Toni Petrea nu va avea parte de sprijinul fanilor FCSB, cel puțin după cum susțin liderii acestora. Cei din Peluza Nord au declarat că nu vor mai accepta niciun antrenor după îndepărtarea lui Edi Iordănescu.

Toni Petrea, prima declarație după revenirea la FCSB: „Nu am venit să mă gândesc la plecare”

FCSB revine pe terenul de joc cu un meci în compania celor de la FC Botoșani. Partida din etapa a 16-a a Ligii 1 este programată duminică, 21 noiembrie, de la 20:30.

„Nu mă gândeam că o să revin atât de repede pe banca echipei, după plecarea mea din vară. Am acceptat această propunere venită din partea patronului, pentru că este o provocare pentru mine. Îmi plac provocările.

Mă aștept ca evoluția echipei să fie din ce în ce mai bună, iar ușor, ușor să ne apropiem cât mai repede de locul 1. Lotul de jucători era altul, acum au apărut alți jucători. Nu ar fi fair-play din partea mea să vorbesc despre colegii mei, ceilalți antrenori care au lucrat aici.

Nu am venit aici să mă gândesc la plecare, tocmai am sosit, gândurile mele se îndreaptă doar către ce trebuie să fac acum. Vreau să imprim echipei o evoluție cât mai bună, rezultatele să vină și să o luăm pas cu pas.

Ținând cont că CFR Cluj este acum pe primul loc, cu o diferență destul de mare de puncte, va fi dificil să ne luptăm cu ei. Dar eu cred că mai multe echipe pot emite pretenții la titlu în acest sezon. Va fi greu, dar nu imposibil”, a declarat Toni Petrea înaintea partidei cu Botoșani.

Mesajul lui Toni Petrea pentru suporterii FCSB

„Revederea cu jucătorii a fost plăcută, emoționantă. Mă bucur că am revenit alături de ei. Am avut o discuție cu patronul înainte să semnez. Nu vă pot face publice aceste discuții, sunt private. Am convingerea că lucrurile vor decurge așa cum trebuie și echipa nu va avea de suferit, asta e cel mai important. La asta trebuie să ne gândim.

Port un respect deosebit suporterilor. Nu vreau să comentez nimic legat de aceste lucruri. Îmi doresc doar ca suporterii să susțină echipa, jucătorii, pentru că ei au nevoie de susținere”, a spus Toni Petrea, la conferința de presă”, a mai spus noul antrenor al roș-albaștrilor.

Din acest moment, noi nu vom mai susţine pe niciun antrenor pe care Gigi Becali îl va aduce. Gata! Ne-a ajuns. Noi îl avem la echipă pe Gigi Becali, cel care el este totul. E patron, antrenor, doctor, maseur, cred că dacă poate, se bagă şi fotbalist. El face totul, el e antrenorul. Ne-a ajuns
Gheorghe Mustață, lider Peluza Nord

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622