„Toți suntem oameni, nu animale!”. Dawa, reacție emoționantă când a fost întrebat despre atacurile rasiste la care a fost supus

Alex Matei 17.11.2023, 21:35
„Toți suntem oameni, nu animale!”. Dawa, reacție emoționantă când a fost întrebat despre atacurile rasiste la care a fost supus

Joyskim Dawa, fundașul central de la FCSB, a revenit cu noi declarații despre ultrașii rasiști. Jucătorul lui Gigi Becali susține că fenomenul este generalizat, deci nu neapărat specific României.

„Rasismul e o problemă mare în tot fotbalul, nu doar în România. E o problemă foarte, foarte mare în fotbal și în sport. Toți suntem oameni, nu animale, nu contează culoarea pielii”, a comentat Dawa, într-un interviu oferit pentru GSP.

Familia lui Dawa, îngrijorată pentru jucătorul lui Gigi Becali

Fundașul camerunez, unul dintre cei mai agresivi din Liga 1, a fost îndemnat de familie să plece de la FCSB.

„Poate afecta sportivii. Nu pe mine, dar familia mea nu e bine în astfel de situații. Familia m-a și întrebat: ‘De ce joci pentru oamenii ăștia care te insultă când joci slab, când pierzi?’.

Din păcate, se întâmplă și în Spania, vedem ce pățește Vinicius de la Real Madrid, și în Franța, țări mai dezvoltate decât România, cu multe culturi”, s-a plâns jucătorul care face cuplu în centrul apărării cu sud-africanul Ngezana.

Totuși, Dawa recunoaște că românii nu sunt rasiști. Camerunezul s-a confruntat cu cazuri izolate, exclusiv în social media.

„Nu, doar în social media. Nu mi s-a întâmplat ceva de genul în afara terenului, în timpul liber, în mall. Toată lumea e drăguță cu mine, vor să facem poze, să vorbim”, a mai precizat jucătorul, pentru sursa citată.

Cum a ajuns Dawa în România

Dawa și-a început cariera în Franța, la Avranches iar mai apoi la Monaco B. A mai jucat în Portugalia, la Gil Vicente, în Ucraina, la Mariupol și în Letonia, la Valmiera, până să vină în România.

FC Botoșani l-a transferat în august 2021 și l-a prezentat ca un adevărat star, mai ales că acesta era un jucător ce prinsese minute și în naționala Camerunului. Michael Ngadeu, fost căpitan al acestei naționale și, de asemenea, fost jucător la Botoșani, a fost implicat în acest transfer.

Dawa spune că nu cunoștea nimic despre Botoșani înainte de acest transfer. A acceptat să vină aici, fiind foarte dorit de Marius Croitoru, care i-a spus că acest club este o foarte bună rampă de lansare.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622