Totul pentru victoria din derby. Câți bani vor primi Moruțan și Cicâldău dacă înving pe Fenerbahce

Bădulescu Silvian 19.11.2021, 11:42
Totul pentru victoria din derby. Câți bani vor primi Moruțan și Cicâldău dacă înving pe Fenerbahce

Duminică are loc unul dintre cele mai incendiare meciuri ale fotbalului european. Galatasaray și Fenerbahce își dau întâlnire în etapa a 13-a a Superligii Turciei. Cele două echipe nu traversează cele mai bune perioade.

Unul dintre cele mai intense meciuri ale campionatelor europene

Este foarte bine cunoscută rivalitatea dintre „cei trei mari” ai orașului Istanbul, Galatasaray, Beșiktaș și Fenerbahce. De altfel, acestea au cucerit împreună nu mai puțin de 57 de titluri naționale de-a lungul timpului. Doar alte trei echipe s-au mai impus în întrecerea internă: Trabzonspor, liderul la zi, de șase ori (ultima oară în 1984), Istanbul Bașakșehir o dată (2020) și Bursaspor o dată (2010).

Indiferent în ce formulă se întâlnesc una contra celeilalte, meciurile sunt mereu cu grad ridicat de violențe pentru oamenii legii. Pasiunea fotbalului turc poate fi interpretată prin intermediul trăirii unui astfel de meci.

Echipa românilor Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău au disputat deja un derby al Turciei, contra celor de la Beșiktaș. În meciul jucat în etapa a 10-a a Superligii, campioana en-titre s-a impus prin golurile marcate de Cyle Larin. Pentru gruparea „CimBomBom” a marcat chiar Alexandru Cicâldău, iar aceștia au ratat șansa egalării pe final, după ce Mostafa Mohamed a irosit o lovitură de la 11 metri.

„Averea” promisă jucătorilor în caz de victorie

O nouă înfrângere în fața unui rival este de neconceput atât pentru suporterii grupării din cartierul Galata, cât și pentru conducătorii echipei. Aceștia încearcă să motiveze la maximum echipa pentru a fi în formă bună la meci.

Presa turcă, prin Fanatik, a scris că toate salariile restante către jucători au fost achitate, iar, pentru a crește motivația echipei, aceștia au promis o primă mare înaintea partidei cu Fenerbahce. Mai exact, jucătorii vor primi și vor împărți între ei aproximativ 4 milioane de lire turcești (echivalentul a 350.000 de euro).

Toate biletele pentru partida de duminică au fost epuizate în doar câteva ore. Interesul pentru acest meci este uriaș, mai ales că Galatasaray ocupă doar locul patru și se poate apropia de liderul Trabzonspor. Emulația care s-a creat în jurul acestui eveniment fotbalistic este uriașă. Organizatorii partidei au aproximat că partida va aduce încasări de 10 milioane de lire turcești, în ziua meciului, conform aceleiași surse.

În acest moment, Galatasaray ocupă locul patru, cu 21 de puncte adunate în 12 meciuri, iar Fenerbahce este pe locul șapte, cu 20 de puncte strânse.

În ultimele zile, s-a vorbit atât în presa din România, cât și în cea din Turcia despre transferul lui Octavian Popescu de la FCSB la Galatasaray. Turcii ar urma să plătească 15 milioane pentru el, făcându-l cel mai scump jucător care pleacă din Liga I.

 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622