Real Madrid nu a renunțat! „Galacticii” au pus mâna pe cel mai promițător fotbalist francez. La prezentarea oficială, fotbalistul s-a prezentat alături de familie pentru a se bucura de momentul important împreună.
Dacă tot n-au reușit să-i convingă pe cei de la PSG pentru a ofertele trimise pe numele lui Kylian Mbappe, Real Madrid a găsit o altă soluție pentru a întări echipa. Este vorba despre Eduardo Camavinga, fostul jucător de la Rennes și unul dintre cei mai promițători fotbaliști francezi din acest moment. „Galacticii” au scos din conturi 31 de milioane de euro pentru cel care urmează să poarte numărul 25 până în 2027.
Miercuri, 8 septembrie. Camavinga a fost prezentat oficial de către Florentino Perez, după ce a trecut vizita medicală. Pe „Santiago Bernabeu” au fost prezenți și membrii familiei francezului pentru a se bucura împreună.
Eduardo Camavinga era cotat pe 7 ianuarie 2021 la 60 de milioane de euro, însă la mijlocul acestui an cota lui pe transfermarkt a coborât până la 55 de milioane de euro.
Sunt de multă vreme deja în elita fotbalului. Sunt motivat de concurenţă, dar de asemenea ştiu că voi învăţa multe. Sunt pregătit să joc. Antrenorul însă trebuie să decidă dacă pot evolua cu Celta Vigo. Am tehnică şi agresivitate, cred că acestea sunt caracteristicile mele principale.
Prima amintire despre Real Madrid? Ronaldo, Zidane, Figo…toţi jucătorii mari care au trecut pe la real Madrid. Îmi place să joc în faţa defensivei. Dar voi juca acolo unde îmi cere antrenorul. Nu a fost vorba de bani, este vorba despre plăcerea de a-ţi îndeplini visele de când erai mic. Când am aflat că pot juca la Real Madrid şi pot învăţa de la cei mai buni, nu am stat pe gânduri.
Sunt foarte fericit că sunt aici. Este un vis şi voi încerca să dau totul pentru acest club.” a spus Camavinga la prezentarea oficială, potrivit realmadrid.com.
Cele mai mari mutări de pe piața transferurilor din acest an au fost: Messi de la Barca la PSG și Cristiano Ronaldo de la Juventus la Manchester United. Însă, presa a scris luni de zile despre plecarea lui Kylian Mbappe de la PSG la Real Madrid.
Până în ultima secundă s-au luptat „galacticii” pentru semnătura celui supranumit „noul Pele”. Ultima ofertă, cea de-a treia, fiind de 200 de milioane de euro. Cu toate acestea, „bijuteria” de la Paris a rămas acasă.
Ibai, mare fan al celor de la Real Madrid, a stat „ca pe ace” și a sperat până în ultima clipă că echipa lui preferată o să-i obțină semnătura lui Mbappe. El a postat fiecare știre sau zvon despre această posibilă mutare.
Sergio Aguero nu s-a putut abține să nu-l ironizeze pe Ibai, în direct, iar cuvintele tăioasă s-au dus bineînțeles și către marii rivali din Spania.
Prostule, toată ziua rupând…,amice Madrid (susținător al Real Madrid). Nu te mai juca. ”, a spus Kun Aguero. Iar Ibai a reacționat: „Ce vrei să fac pentru a-l face pe Mbappe să nu semneze?” Kun nu s-a oprit: „ Dar prostule, toată ziua Mbappe, Mbappe, Mbappe, Mbappe, că Mbappe, că Mbappe. Prostule, m-ai înnebunit cu Mbappe. Toată ziua ai vorbit de Mbappe, Mbappe.
Ibai Llanos nu s-a putut abține și a râs. Însă, nu s-a ferit să-l atace pe Aguero:
Pentru că dacă vine Mbappe nu există nicio șansă. Nu există nicio șansă (să mai câștige Barcelona). Te-a salvat de clopoțel.”
Kun Aguero nu s-a putut abține și a aruncat o ironie dureroasă la adresa rivalilor, dar și la adresa lui Ibai:
A venit? Vrei să te omori? Nu?”.