Transferul anului în România. A ajuns la Real Madrid după ce a marcat peste 100 de goluri într-un sezon

Gabriel-Alexandru Ioniță / 28.07.2022, 11:10
Transferul anului în România. A ajuns la Real Madrid după ce a marcat peste 100 de goluri într-un sezon

România se poate lăuda că a trimis un nou junior de mare perspectivă la unul dintre cele mai mari cluburi ale lumii, Real Madrid. Fabio Mihalache, în vârstă de doar 13 ani, legitimat la HM Junior Câmpina, a susținut probe de joc în ultima săptămână la gigantul din capitala Spaniei și se pare că a făcut o figură foarte frumoasă.

România ar putea da în scurt timp un nou jucător la Real Madrid

Acesta este anunțul făcut de clubul din Câmpina prin intermediul rețelelor de socizalizare. Fabio Mihalache a făcut senzație în România înainte de a intra în vizorul celor de la Real Madrid. În sezonul trecut el a marcat nu mai puțin de 102 goluri în toate competițiile disputate la categoria sa de vârstă.

După cum au anunțat cei de la HM Junior Câmpina, tânărul Mihalache va fi monitorizat atent de către scouterii lui Real Madrid. El i-a impresionat pe aceștia în perioada petrecută în Spania, unde a primit cele mai bune calificative dintre toți copii prezenți la baza de pregătire a academiei „galacticilor”.

MOMENT ISTORIC: Fabio Mihalache, ambasador al fotbalului câmpinean! Jucătorul HM Junior Câmpina, Fabio Mihalache (13 ani), în urma unui sezon excepțional în care a reușit să înscrie în toate competițiile și jocurile (102 goluri), ajungând în faza finală a Selecționatei României, a primit șansa de a efectua probe și a se antrena în Spania, la cea mai titrată echipă din istoria lumii: REAL MADRID.

În cele șapte zile petrecute în capitala Spaniei, a reușit să impresioneze, fiind notat cu cele mai bune calificative, urmând a fi monitorizat in mod constant de către scouterii echipei Real Madrid. Plini de speranță, conștientizăm talentul unic al acestui jucător și ne dorim accesiunea lui spre înalta performanță. Felicitări, Fabio!”, a transmis clubul din Câmpina prin intermediul rețelelor de socializare.

Fabio Mihalache este mândria fotbalului prahovean în acest moment

Tânărul jucător evoluează pe poziția de atacant și în sezonul trecut a câștigat alături de echipa sa campionatul Under 13 al județului Prahova. Astfel, Fabio Mihalache a participat alături de colegii săi la faza interjudețeană desfășurată în județul Vâlcea, la Govora.

CITEȘTE ȘI Csikszereda a depășit FCSB la nivel de academie! Dinamo e în picaj dar crește la juniori! Topul complet la nivel național!